Premierul Marcel Ciolacu discută luni, începând cu ora 14:30, cu reprezentanţii sectorului de retail despre plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, măsură care ar putea fi prelungită şi după data de 31 ianuarie 2024.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, declara la mijlocul lunii ianuarie, la finalul unei întâlniri cu mediul asociativ, că îşi doreşte prelungirea acestei măsuri şi după data de 31 ianuarie 2024, luând în calcul şi introducerea de noi produse pe listă, însă o decizie va fi luată numai în urma dialogului cu retailerii şi procesatorii şi după ce va discuta cu premierul Marcel Ciolacu.
Pe de altă parte, retailerii au venit cu propunerea de a fi introdus un mecanism care să permită o intervenţie punctuală, dacă există creşteri nejustificate de preţ în cazul unor produse.
În opinia lor, această intervenţie ar presupune, printre altele, acordul voluntar, promoţii, reducerea adaosului comercial punctual sau plafonarea preţului acelui produs.
Acesta a adăugat că este important modul în care va continua să funcţioneze acest proiect, pentru că în piaţă funcţionează concurenţa, iar performanţa companiilor trebuie să decidă serviciile şi preţurile în relaţia cu consumatorii.
Cel mai tranşant a fost preşedintele federaţiei Romalimenta, Sorin Minea, care a declarat că prelungirea plafonării este „catastrofală” nu numai din punct de vedere al industriei alimentare ci şi al consumatorului final.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023, pentru o perioadă de trei luni, cu 14 grupe de produse alimentare: pâinea, laptele de vacă proaspăt, brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, făină albă de grâu, mălai, ouă, ulei de floarea soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi albi vrac, zahăr alb tos.
La finele lunii octombrie, Guvernul a aprobat prelungirea cu 90 de zile a măsurii de limitare a adaosului comercial la unele alimente, incluzând şi noi produse în această listă, în total fiind 21. Astfel, lista produselor cu adaos comercial plafonat a fost extinsă cu: orez – bob rotund, cozonac, bulion de roşii, smântână 12% grăsime, margarină, drojdie, pere, usturoi şi carne tocată.
Termenul limită privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază este 31 ianuarie 2024.