Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Aflat sub presiunea protestelor agricultorilor, care au ameninţat că începând de luni vor „asedia” Parisul, guvernul preşedintelui francez Emmanuel Macron a acuzat duminică ceea ce a numit practicile de „concurenţă neloială” ale unor parteneri din UE, precum Spania sau Italia, relatează agenţiile France Presse şi EFE.
Cu 24 de ore înaintea unei posibile blocări a capitalei franceze de către agricultori, premierul recent numit de pro-europeanul Macron, Gabriel Attal, a susţinut duminică un discurs în care a evidenţiat termeni precum „independenţă” şi „suveranitate” şi a pus sub semnul întrebării modul de funcţionare a Uniunii Europene.
El a mai menţionat că cel puţin 40% din fructele şi legumele de pe piaţa franceză sunt importate, mai ales din Spania şi Italia, în timp ce agricultorii francezi se lovesc de unele reguli de mediu incluse în legislaţie, prin urmare Gabriel Attal a promis că le va cere partenerilor din UE măsuri care să favorizeze suveranitatea alimentară a Franţei.
Declaraţiile premierului francez, care conduce un guvern considerat foarte pro-UE, atrag atenţia întrucât pot pune sub semnul întrebării însăşi funcţionarea pieţei unice europene.
Totuşi, într-un interviu televizat, ministrul francez al agriculturii Marc Fesneau a exclus posibilitatea unei „închideri a frontierelor” pentru produsele spaniole sau italiene, cum a cerut extrema-dreaptă.
În cele mai mult de zece zile de când durează protestele agricultorilor francezi, mulţi dintre aceştia s-au plâns de produsele agricole venite în special din Spania, considerând că aceste produse creează o situaţie de concurenţă neloială întrucât au preţuri reduse şi standardele de mediu spaniole sunt mai puţin restrictive decât cele franceze.
Premierul francez le-a promis agricultorilor noi măsuri de sprijin, în special în chestiunea terenurilor care, conform noilor norme de mediu ale UE, trebuie lăsate în pârloagă.
Dar aceste promisiuni nu mulţumesc agricultorii, două sindicate ale acestora ameninţând că începând de luni la ora 13:00 GMT vor începe un „asediu pe durată nedeterminată” al Parisului, acţiune în care „toate axele de transport către capitală vor fi ocupate de agricultori”, care vor bloca astfel căile de acces în oraş.
Protestele agricultorilor s-au înmulţit în statele UE, aceştia fiind nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.
Citește mai multe știri agricole accesând acest link.
🤣 și atunci unde E uniunea…??? Un sistem nefuncțional de ce credeți că UK aplecat …?
Importurile extra-comunitare nu sunt o concurență neloială?!
O altă întrebare pertinentă este: doar Europa are obligația să salveze planeta?! Sau regulile draconice de mediu, la care sunt supuși europenii, vor salva planeta indiferent ce fac cei de pe celelalte continente?!
Cu ce tupeu impune orice organism internațional reguli imposibile pentru europeni, când cei de pe alte continente, distrug planeta cu tot felul de bombe?
Nu sunt întrebări retorice, cred că europenii au dreptul la aceste răspunsuri.