Agricultorii francezi şi-au extins joi protestele împotriva guvernului, blocând şosele, golind mai multe camioane cu legume de import şi cerând protecţie faţă de importurile ieftine, costurile în creştere şi birocraţie, relatează AFP şi Reuters.
Manifestaţiile fermierilor, izbucnite în sud-vestul Franţei, au intrat în a doua săptămână, iar participanţii susţin că vor continua până când guvernul condus de premierul Gabriel Attal le satisface revendicările.
Joi dimineaţa, viticultorii au dat foc mai multor paleţi în curtea unui mare comerciant de vinuri, apoi au pătruns cu forţa în sediile a două depozite de distribuţie en-gros de lângă Beziers, în sud-estul ţării. O pancartă, într-un convoi de circa 80 de tractoare şi remorci, avertiza:
În schimb la Rennes, în nord-vest, a avut loc un protest declarat dinainte: puţin înainte de ora locală 11.00 (10.00 GMT), aproximativ 100 de tractoare şi câteva sute de manifestanţi din întreaga Bretanie au sosit la apelul sindicatului Coordonarea Rurală.
Li s-au alăturat câteva zeci de pescari, nemulţumiţi şi ei de normele europene şi de cheltuielile tot mai mari. În sunet de claxoane, aruncând fumigene şi purtând manechine spânzurate, protestatarii au mărşăluit spre prefectură.
La periferia oraşului Lille, zeci de tractoare se îndreptau spre autostrada A1 către Paris. În fruntea coloanei, pe o pancartă, se putea citi mesajul „Macron, ajunge, agricultura este în pericol”.
În dreptul oraşului Montelimar din sud-vest, manifestanţii au golit „camioane străine, majoritatea spaniole, marocane sau bulgăreşti”, a declarat agenţiei France Presse preşedinta sindicatului FNSEA din departamentul Drome din sud-est.
În departamentul Gers, în sud-vest, mai mulţi agricultori au golit opt remorci cu pământ, moloz, trunchiuri şi crengi de copaci, pe zeci de metri de autostradă.
Protestele se apropie de Paris printr-o acţiune de încetinire a traficului cu ajutorul tractoarelor, la vest de capitală.
Ministrul de interne, Gerald Darmanin, le-a cerut miercuri seara prefecţilor să manifeste „multă moderaţie” şi să nu ordone intervenţia forţelor de ordine decât „în ultimă instanţă”.
Poliţia a asistat pasivă, în timp ce fermierii din sud-vest, care stropiseră miercuri cu îngrăşământ lichid pe bază de bălegar clădirea prefecturii din Agen, au atacat în acelaşi fel joi un supermarket din reţeaua Leclerc, cea mai mare din Franţa.
Agricultorii sunt mobilizaţi de sindicatul majoritar FNSEA, de Confederaţia Rurală şi de Confederaţia Ţărănească, a treia formaţiune sindicală ca mărime, considerată de stânga.
FNSE cere „răspunsuri imediate privind remunerarea”, inclusiv un ajutor de urgenţă pentru sectoarele cele mai afectate de criză, iar pe termen lung, un demers mai amplu de reducere a normelor.
Revendicările fermierilor sunt însă mult mai diverse, referindu-se la marjele de profit ale distribuitorilor, la pârloage, la pesticide, la normele de mediu, autorizaţiile administrative sau preţul carburanţilor, observă AFP.
Attal i-a convocat joi pe miniştrii agriculturii, economiei şi tranziţie ecologice, urmând ca primele măsuri în sprijinul agricultorilor să fie anunţate vineri.
Agenţia France Presse apreciază că este posibil să aibă loc în curând o reducere de preţ la motorina pentru tractoare şi menţionează că mai mulţi deputaţi au recomandat miercuri, într-un raport, implementarea unor preţuri minime pentru produsele agricole.
Yohann Barne, purtător de cuvânt al FNSEA, a declarat însă postului de radio RMC, preluat de Reuters, că ceea ce vor de fapt fermierii este ajutor pentru a-şi „redobândi demnitatea, capacitatea de a-şi câştiga existenţa şi mai ales eliminarea supraîncărcării cu reglementări”.
Franţa este cea mai mare producătoare agricolă din Uniunea Europeană, menţionează Reuters. Guvernul de la Paris ar dori ca negocierile anuale între comercianţi şi furnizori să se încheie luna aceasta, iar agricultorii susţin că ei sunt primele victime ale eforturilor de reducere a preţurilor.
În contextul unor proteste ale agricultorilor şi în Germania, Polonia şi România, executivul francez a amânat deja un proiect de lege a agriculturii care să încurajeze înfiinţarea de ferme.
Potrivit agenţiei Reuters, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se teme că în contextul apropierii alegerilor pentru Parlamentul European agricultorii sunt tot mai susceptibili să voteze cu extrema dreaptă.
Marine Le Pen, lideră în sectorul respectiv al spectrului politic, a acuzat guvernul de inerţie şi de susţinerea reglementărilor europene care îi afectează pe agricultori, cum ar fi cele privind obligativitatea de a lăsa unele terenuri necultivate.
Ea a declarat presei că Macron „vorbeşte cu fermierii cu o mână pe umărul lor, apoi îi înjunghie pe la spate la Bruxelles”.