8.4 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticole7 plante ornamentale cățărătoare care înfloresc spectaculos

7 plante ornamentale cățărătoare care înfloresc spectaculos

Liane decorative numite și plante ornamentale cățărătoare asigură o valoare decorativă, fiind folosite la înfrumusețarea zidurilor, teraselor sau gardurilor în grădină.

Unele liane sunt apreciate pentru înflorirea splendidă și îndelungată, altele pentru frunzele care își schimba culorile de la verdele crud de primăvara, până la nuanțele de roșu în perioada de toamnă.

În acest articol vom vorbi despre cele mai populare plante ornamentale cățărătoare care sunt decorative prin florile sale.

‹ adv ›

1. Lonicera japonica sau manuta maicii Domnului

Specia Lonicera japonica este originara din Asia de Est și este cunoscută sub denumirea de caprifoi sau mâna (mânuța) Maicii Domnului. Produce flori de culoare alb-galbuie, tubuloase, de 3-4 cm, puternic parfumate.

Înflorirea are loc din iunie până în august. Specia este decorativă atât prin flori, cât și prin forma și aspectul frunzelor semipersistente. O parte din frunze rămânând pe plantă și în perioada iernii.

Frunzele sunt simple, dispuse opus, de formă ovală, lungi de 3-8 cm.

Crește sub formă de arbust cățărător care poate atinge pana la lungimea de 5 m. Este o specie rezistentă la ger și secetă, nu este pretențioasă față de sol, suportă atât expunerea la soare, cât și semiumbra.

2. Clematis

Aceste liane perene cu tulpinile lemnoase, din genul Clematis, destul de fragile în primii ani de viață, sunt apreciate pentru florile mari, viu colorate, înflorirea abundentă, extinsă o perioadă lungă de timp.

Planta nu tolerează transplantarea și trăiește în același loc mai mulți ani. Necesită sol afânat, ușor și hrănitor.

clematis

Se recomandă ca locul să fie protejat de vânturi și curenți de aer. Nu tolerează stagnarea apelor și locurile cu apele subterane amplasate superficial, deci acestea trebuie să fie la o adâncime de cel puțin 1,5 m.

Locul ales pentru plantare trebuie să fie bine luminat, dar, în același timp, să aibă și puțină umbră, deoarece fiind expus la razele directe ale soarelui își pierde rapid efectul decorativ.

Clematisul fiind o plantă cățărătoare are nevoie de sprijin și nu-i place să fie prea aproape de alte plante. Distanța față de suport sau gard trebuie să fie de aproximativ 50 cm, astfel rădăcinile vor putea crește normal în toate direcțiile.

Află mai multe despre plantarea, îngrijirea și înmulțirea clematisului.

3. Plante ornamentale – Campsis radicans

Campsis radicans, numită în popor și trâmbița sau luleaua turcului, este o liană lemnoasă, decorativă prin florile mari, în formă de trompeta, grupate în buchete terminale de culoare portocalie.

plante ornamentale

Ca o specie de plante ornamentale Campsis radicans este apreciată deoarece înflorește începând din luna iulie și continuă până în septembrie. 

Frunzele mari, imparipenat compuse, de culoare verde intens sunt, de asemenea, ormanentale. Planta are o creștere rapidă și poate atinge 12 m în lungime.

Întreaga tulpină posedă rădăcini adventive cu ajutorul cărora se susține de suport.

Atenție la selectarea locului de plantare, deoarece aceste rădăcini adventive fixate de ziduri, în timp le pot distruge, provocând daune construcțiilor. 

Această liană preferă solurile fertile, însă se adaptează pe toate tipurile de sol. Are nevoie de umiditate moderată, dar rezistă secetei pentru perioade scurte de timp. 

Este o plantă iubitoare de lumină, se dezvoltă și înflorește abundent dacă este amplasată în plin soare. 

4. Plante ornamentale – Passiflora caerulea

O altă specie de plante ornamentale apreciate este Passiflora caerulea – o liana perenă cu lăstarii lemnoși, iar frunzele larg triunghiulat-ovate, cu trei lobi, foarte decorative.

Florile sunt complexe, de dimensiuni medii, cu un diametru de aproximativ 10 cm. Din cauza formei asemănătoare cu cea a unui ceas, floarea mai este numită și „planta-indicator”.

Florile sunt parfumate și delicate, de obicei albe sau albastre, dar există hibrizi și de alte culori.

Durata lor de viață însă este foarte scurtă de aproximativ 24 ore, acest fapt este compensat de abundența de înflorire și perioada lungă de formare a florilor.

Înflorirea poate începe în iunie și dura până la sosirea primelor înghețuri din octombrie.

Cu scop ornamental passiflora este cultivată în ghivece pentru decorarea teraselor, foișoarelor și verandelor.

Poate fi cultivată și în câmp deschis, doar că în acest caz partea aeriană foarte probabil va suferi din cauza înghețurilor și în fiecare primăvară va forma noi tulpini erbacee cu flori, care însă nu vor reuși să se lemnifice.

Mai multe despre această plantă ornamentală găsiți în articolul Passiflora caerulea sau floarea-pasiunii – îngrijire.

5. Schizophragma hydrangeoides sau hortensia falsă

Schizophragma hydrangeoides este cunoscută și ca hortensia japoneză. Atinge 6 m în lungime, iar anual crește aproximativ 50 cm.

Are frunzele cordiforme, verzi-închise, toamna se colorează în galben. Florile sunt albe (există și soiuri cu flori de un roz pal), grupate în inflorescențe decorative, mari de 20 cm în diametru.

Înflorește începând cu luna mai, până în august. Preferă solurile umede, ușor acide.

6. Hydrangea anomala sau hortensia cățărătoare

Hydrangea anomala este o liană care face parte din același gen cu hortensiile arbustive (subsp. petiolaris).

Planta poate atinge lungimea de 20 m. Dacă îi sunt asigurate condițiile necesare, anual, crește cu 0,5-1 m.

Se caracterizează printr-un număr mare de inflorescențe paniculate sau umbeliforme de culoare albă, frunzele sunt verzi, iar spre toamnă se colorează în galben.

Preferă locurile umbrite și semiumbrite. Ca și hortensia falsă, agrează solurile umede, ușor acide.

7. Plante ornamentale – Wisteria sau glicina mov

Glicina mov este o planta perenă, cățărătoare, originară din Japonia, face parte din familia Fabaceae (rudă cu salcâmul și mazărea). Are un coronament bogat și este capabilă să acopere complet o fațadă sau un gard dintr-o singură rădăcină.

Planta poate trăi aproximativ 20 ani și atinge lungimea de până la 10-15 m, dacă este lăsată să crească liber, anual crește cu 1-3 m, tulpina ajungând la peste 30 de centimetri în diametru.

Astfel, o glicină matură devine foarte grea, așa că este absolut necesar să-i fie asigurat un suport durabil chiar de la început.

Glicina cu flori mov este cea mai răspândită, însă există și glicină cu flori roz sau albe. Acestea seamănă cu florile de salcâm, dar sunt grupate în inflorescențe mai lungi (30-40 centimetri) și rezistă mult mai mult timp.

Se cunosc 9 specii din genul Wisteria, dar cele mai răspândite și frecvent cultivate sunt următoarele:

  • glicina floribundă sau japoneză (Wisteria floribunda);
  • glicina chinezească (Wisteria sinensis);
  • glicina mătăsoasă (Wisteria brachybotrys).

Înflorește la de la finele lunii aprilie, începutul lui mai. Florile, suav parfumate și extrem de decorative, se mențin 6-8 săptămâni.

Glicinele mature pot înflori chiar și în doua reprize, în special în anii cu veri ploioase și toamne lungi.

Planta are o rezistență moderat scăzută la frig, de aceea are nevoie de un loc însorit, ferit de vânt, iar solul trebuie să fie hrănitor, bine drenat și ușor alcalin.

Necesită udare moderată (mai frecventă în primii ani și în perioade de secetă), astfel încât solul de sub ea să fie întotdeauna ușor umed, dar numai nu în exces.

Mai multe despre această plantă puteți afla în articolul: Glicina mov – îngrijire și tăiere pentru înflorire abundentă.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Tăierea trandafirilor pentru o bună creștere și înflorire

Tăierea trandafirilor realizată corect stimulează creșterea și contribuie la...
‹ adv ›

Bulbi de flori – reguli de plantare toamna

Cea mai potrivită perioadă pentru plantarea de flori cu bulbi este toamna, atunci când canicula a dispărut, înghețurile încă...

Iedera – regina lianelor decorative. Cum alegem soiul

Genul iedera (Hedera) cuprind liane ornamentale utilizate pe larg în amenajările de exterior și interior, datorită frunzelor sale „veșnic...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole