7.4 C
București
miercuri, 11 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul urmează să aprobe joi un set de măsuri convenite cu transportatorii...

Guvernul urmează să aprobe joi un set de măsuri convenite cu transportatorii şi fermierii

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp

Guvernul urmează să aprobe, joi, un set de măsuri convenite ca răspuns la revendicările formulate de transportatori şi fermieri, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, miercuri, la finalul consultărilor pe care le-a avut la Palatul Victoria cu reprezentanţii confederaţiilor din sectorul transporturilor.

„Guvernul este un partener corect de dialog. La nivelul ministerelor şi instituţiilor publice am preluat şi analizat solicitările transportatorilor, iar mâine, în şedinţa de Guvern, vom aproba deja un set din măsurile convenite atât cu Ministerul Transporturilor, cât şi cu Ministerul Agriculturii. Vom rămâne în continuare la masa discuţiilor pentru a rezolva toate probleme legitime semnalate”, a afirmat Ciolacu.

Pentru şedinţa de Guvern programată joi sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluţii convenite între transportatori şi Ministerul Transporturilor şi care au în vedere mai multe aspecte.

Astfel, urmează să fi aprobate modificări cu privire la modalităţi de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei.

„Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obţinute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparţinând autorităţilor competente din statelor membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părţi, atât pentru emiterea autorizaţiilor speciale de transport, cât şi pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale”.

‹ adv ›

Alte modificări vizează stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor.

„Se acordă intervale de depăşire a masei maxime total admise şi pe axe până la care nu se aplică sancţiuni contravenţionale şi nu se impune autorizarea circulaţiei acestor vehicule.

Se clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale.

Se clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, precizează sursa citată.

În plus, la întrevederea de miercuri s-a discutat despre decontarea transportului elevilor, dialogul pe această temă urmând să fie continuat pentru găsirea unei soluţii.

Un alt subiect rămas în analiză vizează restituirea parţială către operatorii de transport a accizei la carburant.

Consultările între transportatori şi Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor şi Finanţelor.

La întâlnirea miercuri, alături de premier, din partea Guvernului au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

La dialog au participat: Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale.

Citește mai multe știri agricole accesând acest link.

Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Biofungicidele – tipuri, utilizare corectă

Fungicidele biologice, denumite și biofungicide, cuprind un grup de...
‹ adv ›

AFIR a alocat 1,2 miliarde de euro pentru proiecte de mediu și climă

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit aproape 1,2 miliarde de euro în perioada ianuarie - decembrie 2024...

MADR susține PAC post 2027 axată pe fermieri

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole