29.2 C
București
luni, 15 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProgramul Tineri Fermieri: ADS a finalizat etapa licitațiilor. Nivelul redevențelor a depășit...

Programul Tineri Fermieri: ADS a finalizat etapa licitațiilor. Nivelul redevențelor a depășit pragul de 3.000 kg grâu/ha

Agenția Domeniilor Statului (ADS) a finalizat cu succes etapa licitațiilor din cadrul Programului „Tineri Fermieri” 2023. Interesul deosebit al tinerilor agricultori s-a făcut remarcat nu numai prin aceea că a fost nevoie de licitații pentru desemnarea beneficiarului dintre mai mulți aplicanți pentru același teren, ci, mai ales, prin numărul de pași derulați pentru departajare; au fost necesare chiar și 85 de runde pentru a fi stabilit câștigătorul.

„Ediția din acest an a fost un real succes. Lupta puternică din licitații a arătat interesul pe care tinerii îl acordă pământului. Astfel, avem certitudinea că obiectivul programului, acela de a întoarce fața tinerilor către sat, de a schimba generațiile de agricultori, este pe cale să se îndeplinească. Din păcate, Agenția Domeniilor Statului nu dispune de atât de mult teren pe cât am dori să direcționăm către tinerii fermieri”, a declarat Florin Nicolae, directorul general al ADS.

În cadrul Programului „Tineri Fermieri” din acest an, ADS a înregistrat 96 de cereri din partea solicitanților, pentru concesionarea unor terenuri proprietate de stat. După etape succesive de verificare a documentelor, au fost declarate eligibile 32 de cereri, din care 7 vizează terenuri unde concesiunea se face prin atribuire directă; pentru aceste terenuri, au fost depuse cereri unice.

Alți 25 de tineri au aplicat pentru terenuri unde s-au înregistrat mai multe solicitări pentru aceleași suprafețe. Pentru departajare, au fost organizate 6 licitații, așa cum prevede legislația, la care s-au prezentat 20 dintre aplicanți.

Ca dovadă a interesului foarte mare pentru acest program, adjudecările s-au făcut la un nivel foarte mare al redevenței comparativ cu cel de la care s-a pornit. De menționat, nu s-a înregistrat nicio contestație după derularea acestor licitații.

„Licitațiile de departajare din acest an au consemnat adevărate recorduri. Nivelul redevențelor de adjudecare a depășit pragul de 3.000 kg grâu/ha, semn că tinerii noștri sunt extrem de hotărâți să facă agricultură după standarde foarte înalte, care să le permită obținerea unor producții mari. Și a mai fost consemnat un rezultat îmbucurător: printre câștigătorii licitațiilor sunt și două tinere fermiere”, a mai spus directorul general al ADS, Florin Nicolae.

Potrivit procedurii, contractele de concesiune urmează să fie semnate după ce câștigătorii licitațiilor vor plăti 25% din redevența datorată primului an de contract; restul de 75% trebuie achitat până la sfârșitul anului contractual.

Informații suplimentare despre rezultatele licitațiilor de departajare

  1. Teren aparținând fostei SN Tutunul Românesc SA, județul Ialomița
  • nivelul minim al redevenței (de la care a pornit licitația): 671 kg grâu/ha.
  • adjudecat la redevență de 2.201 kg grâu/ha, după 45 de pași.
  1. Teren aparținând fostei SC Agricola Târgu Frumos SA, județul Iași
  • nivelul minim al redevenţei 752 kg grâu/ha.
  • adjudecat la redevență de 3.184 kg grâu/ha, după 64 paşi.
  1. Teren aparținând fostei SC Hârtibaciu SA Ruja, județul Sibiu
  • nivelul minim al redevenței: 618 kg grâu/ha pentru fâneaţă și 671 kg grâu/ha pentru teren arabil.
  • pentru fâneață, adjudecat la redevență de 1.386 kg grâu/ha, după 43 de pași.
  • pentru teren arabil, adjudecat la redevență de 1.827 kg grâu/ha, după 34 de pași.
  1. Teren aparținând fostei SC Hapomex SA Slimnic, județul Sibiu
  • nivelul minim al redevenței: 535 kg grâu/ha.
  • adjudecat la redevență de 535 kg grâu/ha.
  1. Teren aparținând fostei SC Agroindustriala Aurora SA Agnita, județul Sibiu
  • nivelul minim al redevenței: 671 kg grâu/ha.
  • adjudecat la redevență de 671 kg grâu/ha.
  1. Teren aparținând fostei SC Agromixt SA Traian, județul Teleorman
  • nivelul minim al redevenţei: 549 kg grâu/ha.
  • 14,80 ha adjudecate la redevență de 2.115 kg grâu/ha, la pasul 58.
  • 24,75 ha adjudecate la redevenţa de 2.844 kg grâu/ha, la pasul 85.
  • 10,45 ha adjudecate la redevenţa de 603 kg grâu/ha, la pasul 2.

Informații suplimentare referitor la contractele cu atribuire directă

  1. Teren aparținând fostei SC Agromixt SA Catalina, judeţul Buzău
  • nivelul redevenței: 482 kg grâu/ha.
  • contract în curs de semnare.
  1. Teren aparținând fostei SC Pomifal SA Fălticeni, judeţul Suceava
  • nivelul redevenței: 694 kg grâu/ha.
  • contract în curs de semnare.
  1. Teren aparținând fostei SC Agroindustriala Turism Agrar SA Lugoj, judeţul Timiș
  • nivelul redevenței: 1.081 kg grâu/ha.
  • contract în curs de semnare.
  1. Teren aparținând fostei SC Prodagro SA Zorleni, județul Vaslui, UAT Zorleni
  • nivelul redevenţei: 507 kg grâu/ha.
  • contract în curs de semnare.
  1. Teren aparținând fostei SC Prodagro SA Zorleni, județul Vaslui, UAT Banca
  • nivelul redevenţei: 442 kg grâu/ha.
  • contract în curs de semnare.
  1. Teren aparținând fostei SC Agrisem SA Fălciu, județul Vaslui, UAT Fălciu
  • nivelul redevenţei: 858 kg grâu/ha.
  • contract în curs de semnare.
  1. Teren aparținând fostei SC Agrobazn SA Bazna, județul Sibiu
  • nivelul redevenței: 529 kg grâu/ha.
  • contractul nu se va încheia, deoarece nu a fost achitată valoarea redevenţei în termenul legal.
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Pericle Mihai Sălceanu, tânăr fermier: Lipsa forței de muncă ne impune tehnologizarea

Pericle Mihai Sălceanu din localitatea Leoști, comuna Pădureni, județul...
‹ adv ›

Studenta Badoș Alexandra, desemnată Cel Mai Bun Viticultor din România – 2024

Consultantul Paul Huieț și studenta USAMV București Bardoș Alexandra sunt marii câștigători ai celei de-a doua ediții a concursului...

Daniel Theodor Cioată, horticultor: O fitofarmacie modernă va contribui la dezvoltarea sustenabilă a agriculturii

Daniel Theodor Cioată, un tânăr de 22 de ani, din Silistea-Todirești, județul Vaslui, proaspăt absolvent al Faculății de Horticultură...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole