16.3 C
București
joi, 18 septembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleIEA a revizuit în creştere estimările privind cererea de petrol, în pofida...

IEA a revizuit în creştere estimările privind cererea de petrol, în pofida încetinirii economiei

Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a îmbunătăţit joi estimările privind creşterea cererii de petrol pentru anul viitor, în pofida unei aşteptate încetiniri a activităţii economice, citând perspectivele în creştere din SUA şi scăderea cotaţiilor ţiţeiului, transmite Reuters.

Organizaţia cu sediul la Paris se aşteaptă ca în 2024 cererea mondială de petrol să crească cu 1,1 milioane de barili pe zi (bpd), un avans de 130.000 bpd faţă de prognoza precedentă.

Revizuirea în creştere reflectă „îmbunătăţirea perspectivelor economice comparativ cu raportul de luna trecută. Aceste evoluţii sunt vizibile în special în Statele Unite, unde se previzionează „o aterizare lină” a economiei, estimează IEA.

„Scăderea cotaţiilor ţiţeiului va reprezenta un stimulent suplimentar în vederea majorării consumului”, susţine organizaţia cu sediul la Paris.

‹ adv ›

Atât cotaţia ţiţeiului Brent cât şi a petrolului WTI au scăzut în ultimele săptămâni, presate de creşterea livrărilor şi îngrijorările cu privire la cerere şi o potenţială încetinire economică.

În jurul orei 06:58 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent era în creştere cu 0,41 dolari, sau 0,55%, până la 74,67 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures pentru barilul de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) erau în creştere cu 0,32 dolari, sau 0,46%, până la 69,79 dolari.

IEA a explicat că extinderea reducerilor de producţie de către grupul OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) nu a avut prea mult succes în creşterea preţurilor iar o producţie mai ridicată în alte state va spori turbulenţele pe piaţa petrolului.

„Creşterea continuă a producţiei şi încetinirea creşterii cererii va complaica eforturile producătorilor cheie de a-şi apăra cota de piaţă şi de a menţine un nivel ridicat al cotaţiilor ţiţeiului”, se arată în raportul IEA.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR actualizează regimul sancțiunilor pentru intervențiile din Planul Strategic PAC 2023–2027

MADR a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin...
‹ adv ›

Polonia analizează construcția unei linii feroviare până la Odesa. Vor trebui cumpărate terenuri pe o distanță de 800 km

Noul președinte al Agenției Poloneze pentru Dezvoltare Industrială (ARP), Bartłomiej Babuszka, a declarat că printre principalele sale priorități se...

ANM: Cod galben de vânt în 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei

Mai multe judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei se vor afla, joi, sub atenţionare Cod galben de vânt,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole