Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Mulți tineri apicultori din Iași aleg albina românească, numită și „albina din Carpați”, o rasă autohtonă care s-a adaptat foarte bine condițiilor climatice din România. Unul dintre aceștia este și Ștefan, absolvent al Facultății de Agricultură USV Iași.
Ștefan Ungureanu este un tânăr antreprenor din Scobinți, județul Iași, care se ocupă de creșterea albinelor. A investit 40.000 de euro, fonduri nerambursabile obținute de la AFIR, într-un proiect apicol pentru dezvoltarea nucleului de rase autohtone (mătci) și modernizarea fermei.
Inginerul agronom ne spune că a ales această rasă de albine deoarece este rezistentă la boli și are o productivitate mare, având și un temperament prietenos.
Ștefan a absolvit Facultatea de Agricultură USV Iași, specializarea Exploatația mașinilor și instalațiilor pentru agricultura și industria alimentară, promoția 2019, și administrează o fermă apicolă cu un efectiv de aproximativ 200 de familii de albine.
Banii prin submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri
Sute de afaceri au fost deschise în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene obținute în cadrul acestei submăsuri. În ultimii ani a crescut interesul ieșenilor pentru dezvoltarea unor afaceri în domeniul apicol. Unii dintre aceștia sunt apicultori cu tradiție, cum este și situația lui Ștefan Claudiu, alții se apucă din pasiune, iar apoi transformă totul într-o afacere de succes.