Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Băncile ar putea să impună dobânzi mai mari fermierilor şi afacerilor rurale care nu reuşesc să îşi reducă în mod satisfăcător emisiile de gaze cu efect de seră, a prognozat joi un director de la Rabobank, transmite Bloomberg.
Mai multe bănci, printre care se numără şi Rabobank, oferă deja credite corelate cu obiective de sustenabilitate care cer clienţilor să accepte anumite ţinte, care ar putea include şi emisiile poluante, a precizat Lara Yocarini, director la banca olandeză.
Pentru ceilalţi clienţi, abordarea actuală este aceea de a educa şi a colabora cu ei pentru a realiza reducerile de emisii, însă, în cele din urmă, dacă nu vor reuşi să facă acest lucru, este posibil ca la final să plătească mai mult, a adăugat Yocarini.
Agricultura este una dintre cele mai mari surse de gaze cu efect de seră, azotul din îngrăşăminte şi metanul de la efectivele de animale fiind vizate în mod special de activiştii de mediu care susţin că sunt mult prea multe animale. De exemplu, în Noua Zeelandă aproape jumătate din emisii vin de la ferme.
Rabobank are un angajament de a ajunge la emisii zero în 2050, cu obiective intermediare fixate pentru 2030. Reducerea emisiilor de tip scope-3, adică acele emisii ale clienţilor, sunt un motor important pentru atingerea acelor obiective.
În Ţările de Jos, Guvernul vrea să reducă la jumătate emisiile de azot şi s-a oferit chiar să preia afacerile anumitor fermieri. Rabobank a estimat că asta ar putea duce la reducerea numărului de vaci cu 30% în următorii 15 ani.
Yocarini este optimistă că, dacă vor beneficia de instrumentele adecvate, majoritatea fermierilor vor putea să îşi limiteze emisiile de gaze cu efect de seră fără să îşi reducă drastic efectivele sau să părăsească sectorul.
Industria lactatelor a demarat o abordare proactivă la nivel global în relaţia cu fermierii pentru a dezvolta şi a implementa instrumente destinate să reducă emisiile, a apreciat directorul de la Rabobank. Prin aceste instrumente se numără utilizarea geneticii, dezvoltarea unor diferite tipuri de nutreţuri şi management al animalelor precum şi acumularea de credite de carbon prin plantarea de copaci.
Mai bine scapi de vaci ca poluează și un vapor consuma 100 tone de motorina pe zi, deci cum reduci emisiile ?