19.5 C
București
luni, 29 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleValoarea cerealelor produse în România a depășit pentru prima dată pragul de...

Valoarea cerealelor produse în România a depășit pentru prima dată pragul de 5 miliarde de euro

Valoarea cerealelor produse de România în 2021, ultimul an pentru care există date agregate, s-a cifrat la peste 5,6 miliarde de euro, un record pentru țara noastră. Fiind un an agricol bun, România s-a reîntors pe poziția a patra între marii producători de cereale europeni, surclasând Italia. Au existat ani, 2018 și 2019, spe exemplu, când țara noastră a fost al treilea cel mai mare producător de cereale în funcție de valoarea acestora, notează economica.net.

România, conform ultimelor date disponibile (2021), este, al patrulea cel mai mare producător de cereale din Europa din punct de vedere al valorii cerealelor produse, după Franța, Germania și Spania, arată date ale Eurostat.

Luând în calcul prețurile de bază, fermierii locali au generat marfă (cereale, inclusiv semințe) în valoare de peste 5,6 miliarde de euro, cu 2,6 miliarde de euro în plus față de anul anterior, ceea ce le-a permis să îi surclaseze pe fermierii italieni a căror marfă valora în 2021 aproximativ 5,1 miliarde de euro.

Putem vorbi, de asemenea, despre un record al ultimilor ani, având în vedere că nu s-a mai depășit pragul de 5 miliarde de euro până acum. În 2019, valoarea cerealelor produse în România s-a cifrat la 4,7 miliarde de euro, iar în 2018 a fost de 4,8 miliarde de euro.
Valoarea cerealelor produse în Franța s-a ridicat la 14,6 miliarde de euro, în Germania, producția de cereale a generat 8,2 miliarde de euro, iar producția din Spania 6,1 miliarde de euro.

Unde s-au produs cele mai valoroase culturi din România

Pe zone geografice, cele mai valoroase culturi s-au obținut în regiunea Sud-Est (1,38 de miliarde de euro), Sud-Muntenia (1,2 miliarde de euro) și Nord-Est (810 milioane de euro).

Din datele Institutului Național de Statistică (INS), în 2021, România a produs 27,1 milioane de tone de cereale boabe de pe o suprafață de 5,2 milioane de hectare. Față de anul anterior, suprafața cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 1,2%, în timp ce producția a crescut cu 49,8%.

La nivel european, regiunea care a produs cereale cu cea mai mare valoare în 2021 a fost Castilla y León din Spania (2,3 miliarde de euro). Aceasta a fost urmată îndeaproape de regiunea Centre-Val de Loire din Franța (2,2 miliarde de euro). Regiuni care au produs cereale cu o valoare de peste 1 miliard de euro în 2021 au mai fost din Franța (Champagne-Ardenne, Pays-de-la-Loire, Picardie și Poitou-Charentes), Lituania (Vidurio ir vakaru Lietuvos regionas) și Spania (Aragón).

În unele regiuni, agricultura a fost orientată în special către producția de cereale, chiar dacă nu erau cele mai mari regiuni producătoare de cereale. Astfel, în patru regiuni europene, valoarea producției de cereale a reprezentat cel puțin 40% din valoarea producției agricole totale. Dintre acestea, trei se aflau în Bulgaria: Severozapaden (53,7%), Severen Tsentralen (47,6%), Severoiztochen (44,5%) și una în Franța – Île de France (42,8%).

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Controale ANSVSA: 101 sancţiuni şi peste 14 tone de produse oprite de la comercializare

Inspectorii sanitari veterinari au efectuat 996 de controale, în...
‹ adv ›

Fechet: Avem nevoie cu toţii de servicii meteorologice şi de prognoze meteo precise

Oamenii care lucrează în serviciile de meteorologie din România au de astăzi la dispoziţie cele mai performante echipamente finanţate...

APIA a blocat banii pe 2023 pentru stuful din Deltă

Centrul județean APIA din Tulcea a refuzat să plătească celor două firme care au concesionat stuful din Delta Dunării...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole