Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Societatea comercială care a contestat în instanţă respingerea din Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a renunţat la proces, a anunţat, vineri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Potrivit MMAP, în urma deschiderii unei noi sesiuni de validare a instalatorilor în programul „Casa Verde Fotovoltaice”, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), societatea Dhelectric System SRL a transmis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Curtea de Apel Oradea, cererile de renunţare la procesul intentat AFM.
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” a fost suspendat printr-o decizie a instanţei, în luna septembrie a acestui an, ca urmare a demersului juridic al acestei societăţi, care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalatorilor. La iniţiativa ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a fost organizată recent, la sediul MMAP, o întâlnire de mediere între părţi, în cadrul căreia societatea şi-a asumat să renunţe la proces, în cazul în care se va organiza o nouă sesiune de validare a instalatorilor.
O nouă sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice” se derulează în perioada 22 – 28 noiembrie.
Criteriile de eligibilitate pentru validarea instalatorului, conţinutul dosarului de validare şi alte informaţii privind depunerea dosarului de validare se regăsesc în Ghidul de finanţare aferent sesiunii 2023, disponibil pe www.afm.ro.