19 C
București
luni, 29 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCNIPMMR solicită Guvernului să aprobe pachetul de programe pentru susţinerea IMM-urilor

CNIPMMR solicită Guvernului să aprobe pachetul de programe pentru susţinerea IMM-urilor

Consiliului Naţional al IMM-lor din România (CNIPMMR) solicită Guvernului să fie adoptat de urgenţă pachetul de programe pentru susţinerea IMM-urilor, având în vedere că acestea sunt cel mai afectate, în contextul actual, marcat de discuţiile din spaţiul public privind reforma fiscală, consecinţele războiului din Ucraina şi tranziţia către digitalizare şi economia verde.

Potrivit CNIPMMR formulează unele propuneri de programe, care sunt esenţiale pentru susţinerea economiei româneşti şi a IMM-urilor în anul 2024.

Principalele programe propuse de CNIPMMR sunt următoarele:

  • Program de compensare a efectelor războiului din Ucraina în domeniul alimentar și agricultură, care ar urma să sprijine micul producător agricol, afectat de creșterea prețurilor la inputurile agricole și de perturbările din lanțurile de aprovizionare.
  • Program de compensare a costurilor cu motorina pentru transportatori, care ar urma să contribuie la reducerea impactului creșterii prețurilor la energie asupra costurilor de transport.
  • Deblocarea programului Electric-Up, care ar urma să sprijine trecerea la vehicule electrice.
  • Finanțarea din Fondul de Modernizare a proiectelor pentru producerea de energie-IMMPROSUMER, care ar urma să sprijine IMM-urile să devină producătoare de energie din surse regenerabile.
  • Suplimentarea plafoanelor de garantare în cadrul programului IMM INVEST PLUS, care ar urma să faciliteze accesul IMM-urilor la finanțare.
  • Lansarea tururor call-urilor 2021-2027 (investiții), care ar urma să sprijine investițiile IMM-urilor.
  • Program pentru susținerea dezvoltării IMM-urilor existente – scale-up, care ar urma să sprijine IMM-urile să se dezvolte și să devină companii competitive la nivel european.

În acelaşi timp, CNIPMMR solicită lansarea tuturor programelor naţionale şi regionale pentru mediul privat, în valoare de 6,1 miliarde euro, în total 139 de apeluri: 1,7 miliarde de euro programe regionale, 268 milioane de euro sănătate, 1,27 miliarde de euro POCIDIF (Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare, n.r.), 30 milioane de euro educaţie şi ocupare, 516 milioane de euro dezvoltare durabilă, 1,42 miliarde de euro tranziţie justă.

„CNIPMMR consideră că trebuie luată în considerare o reactivare a programului Kurzarbeit, prin care angajatorii aveau posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută în contractul individual de muncă pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare, cuprinse în perioada de 30 de zile calendaristice, iar salariaţii afectaţi de măsură beneficiau de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, acesta contribuind la consolidarea pieţei muncii şi evitarea producerii unor efecte negative în economie”, se menţionează în comunicat.

În contextul actual, caracterizat de mai multe crize suprapuse, îndeosebi determinate de factori externi, marcate de creşterea preţurilor la energie electrică, gaze naturale şi combustibili, asigurarea finanţării programelor pentru dezvoltarea IMM-urilor şi a start-up-urilor este esenţială pentru dezvoltarea şi stabilitatea economiei, precizează sursa citată.

Potrivit sursei citate, Guvernul are obligaţia de a veni cu măsuri de susţinere a mediului economic, să asigure finanţarea programelor şi implementarea acestora, şi nu doar să fie interesat de cheltuielile cu aparatul bugetar.

„În contextul solicitărilor CNIPMMR privind pachetul de programe pentru IMM-uri, salutăm majorarea cu 4 miliarde de lei şi plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat IMM Invest, până la 31 decembrie 2023. Noul plafon asigură acces la măsurile din schemă de ajutor de stat pentru un număr suplimentar de 4.500 de firme. Aceasta este calea care trebuie continuată, de susţinere a mediului de afaceri, discuţiile despre reforme ar trebui lăsate în plan secund, într-un context social si economic atât de complicat”, se menţionează într-o notă a organizaţiei. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cricova – soiuri noi pentru vinuri și spumante selecte și oportunități excelente în turism

Combinatul de Vinuri „Cricova” din Republica Moldova marchează un...
‹ adv ›

Îngrășăminte specializate Dr Green – soluții avansate în fertilizarea culturilor

Dr Green este o companie poloneză modernă, în creștere rapidă, care produce îngrășăminte foliare inovatoare pentru toate culturile agricole.  Dr Green...

SUA: Expansiunea parcurilor fotovoltaice pune în pericol o parte dintre cele mai bune terenuri arabile

Boom-ul energiei regenerabile riscă să prejudicieze o parte dintre cele mai bune terenuri arabile din America, în state cu...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole