14.8 C
București
miercuri, 24 aprilie, 2024

-

HomepageAdvPrimul raport despre agricultura sustenabilă din România: abordări, direcții și soluții pentru...

Primul raport despre agricultura sustenabilă din România: abordări, direcții și soluții pentru fermierii locali

Solutions., cu sprijinul Bayer, a lansat raportul „Agricultura sustenabilă în România: abordări și direcții pentru viitor” – o sinteză a soluțiilor realizabile. Raportul se adresează tuturor celor interesați de subiectul agriculturii sustenabile și subliniază faptul că în contextul schimbărilor climatice din ce în ce mai accentuate, producția agricolă și viitorul securității alimentare sunt puse sub semnul întrebării.

Agricultura sustenabilă se referă la practicile agricole care îmbină eficiența economică cu protecția mediului și bunăstarea socială. Ea respectă resursele naturale, promovează biodiversitatea, utilizează metode prietenoase cu mediul și asigură satisfacerea nevoilor actuale fără compromiterea resurselor viitoare.

Mergând mai departe, agricultura regenerativă se axează pe obținerea de rezultate, cum ar fi îmbunătățirea calității solului, sechestrarea carbonului din atmosferă, conservarea resurselor de apă și îmbunătățirea bunăstării socio-economice a fermierilor și a comunităților lor.

Viitorul agriculturii se va construi cu deciziile și inovațiile de astăzi. Scenariile de viitor, trendurile și direcțiile pe care le explorăm și construim acum vor influența nu doar modul în care ne cultivăm hrana, ci și relația noastră cu natura și responsabilitatea față de generațiile viitoare. La SOLUTIONS., credem într-o abordare informată către un viitor sustenabil. Modelarea unui viitor favorabil necesită o înțelegere profundă a provocărilor curente și a potențialului de inovație, de aceea susținem companiile din România și CEE cu explorarea strategică a viitorului”, spune Ciprian Stănescu, CEO Solutions.

Raportul a fost elaborat pe baza unor studii, analize și articole științifice relevante pentru domeniul agriculturii, precum și pe baza intervievării unor fermieri români care au adoptat tehnologii și practici agricole sustenabile.

Necesitatea ca fermierii să adopte sustenabilitatea este de primă importanță. Ca administratori ai pământului, fermierii se află într-o poziție unică pentru a aborda provocările actuale, de la schimbările climatice la lipsa de resurse. Iar practicile sustenabile nu numai că protejează mediul înconjurător, dar îmbunătățesc reziliența și viabilitatea pe termen lung a activităților din fermă. Acest raport de sustenabilitate este o dovadă a viziunii noastre comune asupra unui viitor agricol mai sustenabil și regenerativ aici, în România”, spune Boualem Saidi, Senior Bayer Representative & Bayer Crop Science Division Head România, Bulgaria, Republica Moldova.

Interviurile realizate în cadrul raportului cu fermieri români arată că provocările principale cu care s-au confruntat fermierii au fost fluctuațiile climatice imprevizibile și schimbările de temperatură, precum și distribuția neuniformă a precipitațiilor, care au influențat randamentele culturilor.

În plus, adaptarea forței de muncă la noile tehnologii a reprezentat altă problemă pe care fermierii au întâmpinat-o. 

În fața tuturor acestor obstacole, fermierii au adoptat în mod consecvent o serie de soluții inovatoare. Aceștia au acordat o atenție sporită sănătății solurilor și gestionării eficiente a apei disponibile.

Tehnologia a avut un rol esențial: agricultura de precizie, monitorizarea prin satelit și utilizarea hărților NDVI s-au dovedit a fi instrumente cruciale în identificarea nevoilor solului și a culturilor dezvoltate de la an la an.

Pentru a face față variațiilor climatice, fermierii au testat și selectat soiuri de plante mai rezistente. Practicile agricole sustenabile, precum lucrările conservative ale solului (min-till, no-till sau strip-till), au fost integrate cu succes, împreună cu optimizarea utilizării inputurilor.

Sustenabilitatea este doar un concept dacă nu reușești să creezi o cultură în jurul acesteia. Sunt extrem de mândru să spun că în organizația noastră, toată lumea este dedicată să acționeze în beneficiul mediului și comunității, și să caute oportunități de reducere a amprentei de carbon. Toate acțiunile sunt măsurate, urmărite și integrate în strategia noastră, pentru a ne asigura că avansăm în ritmul potrivit în călătoria noastră către sustenabilitate”, spune Rémi Dei-Tos, Row Crop Seeds Production Lead Bayer România.

Viitorul alimentației în contextul creșterii demografice și al schimbărilor climatice va depinde de adaptabilitate, inovație și cooperare la nivel global. Agricultura sustenabilă este un angajament pe termen lung, care ne privește pe toți. Astăzi, avem o ocazie unică de a modela agricultura viitorului, de a o face mai eficientă, mai sustenabilă și mai responsabilă”, a adăugat Alexandra Moraru, Research Lead Solutions.

Raportul „Agricultura sustenabilă în România: abordări și direcții pentru viitor” este o invitație la acțiune și reflecție, o provocare de a privi cu încredere spre viitor, având convingerea că, împreună, putem modela un traseu sustenabil și prosper pentru agricultura românească.

Despre Bayer

Bayer este o companie globală cu competenţe cheie în domeniul Ştiinţelor Vieţii, respectiv sănătate şi agricultură. Produsele şi serviciile oferite sunt special concepute pentru a fi în beneficiul oamenilor, contribuind la depăşirea provocărilor uriaşe pe care le presupune o populaţie globală în creştere şi îmbătrânită.

Bayer se angajează să impulsioneze dezvoltarea durabilă și să genereze un impact pozitiv asupra afacerilor sale. În același timp, Grupul își propune să-și crească puterea de câștig și să creeze valoare prin inovare și creștere. Marca Bayer reprezintă încredere, fiabilitate și calitate în întreaga lume. În anul fiscal 2022, Grupul avea aproximativ 101,000 de angajaţi şi a înregistrat vânzări de 50,7 de miliarde Euro. Cheltuielile cu Cercetarea şi Dezvoltarea s-au ridicat la 6,2 miliarde de Euro. Pentru informaţii suplimentare vă invităm să accesaţi www.bayer.com.

Despre Solutions.

Solutions. sprijină antreprenorii, companiile și factorii de decizie pentru a înțelege mai bine provocările și oportunitățile viitorului.

Solutions oferă consultanță și educație în foresight, trenduri de viitor, sustenabilitate și economie circulară. Compania este parte a ecosistemului Social Innovation Solutions, ce are ca misiune dezvoltarea și susținerea soluțiilor sustenabile de tehnologie și business în România și CEE.

Bayer
Bayerhttps://cropscience.bayer.ro
Divizia CropScience a companiei Bayer face parte dintre liderii mondiali în domeniul inputurilor agricole.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Tractorul MF 9S, prezentat în premieră de Sigma CVM fermierilor din România

Ce ne puteți spune despre participarea Sigma CVM România...

Județul Timiș – unul dintre cele mai puternice hub-uri agricole regionale

Vestul ţării câștigă tot mai mult teren în planurile de investiții, iar județul Timiș este unul dintre orașele cheie...

OMV Petrom va testa la Petrobrazi o instalaţie inovatoare pentru captarea şi utilizarea carbonului

OMV Petrom va testa la Petrobrazi o instalaţie inovatoare pentru captarea şi utilizarea carbonului, o iniţiativă parte din proiectul...

CEC Bank continuă să finanţeze agricultorii prin programul guvernamental Rural Plus

CEC Bank finanţează agricultorii români şi în anul 2024 prin Rural Plus, componentă a programului guvernamental IMM Plus, acordând...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole