Suprafeţele cultivate cu porumb pentru boabe plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), însă lucrurile se schimbă în cazul producţiei, pentru că peste 20% din sămânţa utilizată are potenţial scăzut, a declarat, luni, într-o dezbatere de specialitate, Cristina Cionga, directoarea adjunctă a Asociaţiei Producătorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (APPR).
„Avem o suprafaţă arabilă mare în România şi o suprafaţă extrem de avantajoasă pe cap de locuitor. Suntem pe locul patru în Uniunea Europeană. Ce facem cu producţia? Aş vrea să ne uităm un pic la sectorul biocombustibililor, pentru că teoretic ar fi un sector cu mare potenţial. Vorbim despre energie verde, despre energie regenerabilă. Avem o producţie agricolă de cereale şi oleaginoase considerabilă, fiind vorba despre un sector care să ne ajute să valorificăm producţia şi să creăm valoarea adăugată.
M-am oprit la unul dintre sectoarele pe care le ştiu cel mai bine, adică porumbul şi m-am uitat puţin la cum stă România în Uniunea Europeană. Dacă ne uităm la suprafeţele cultivate cu porumb pentru boabe în Uniunea Europeană, România este prima. În ceea ce priveşte producţia, lucrurile se schimbă în primul rând pentru că România este un caz unic în Uniunea Europeană.
Peste 20% din sămânţa utilizată este sămânţă salvată, adică sămânţă cu productivitate cu potenţial scăzut. Deci, din totalul producţiei, o bună parte se generează cu utilizarea acestui tip de sămânţă cu potenţial modest, adică 508.000 hectare. În anul 2022, avem aproape două milioane de hectare cultivate cu sămânţa de productivitate mare şi peste jumătate de milion de hectare cu sămânţă cu productivitate redusă”, a spus Cionga.
Conform reprezentanţei APPR, diferenţa de calitate a producţiei între cele două tipuri de sămânţă „este imensă”, de la 10 – 12 tone/hectar şi chiar mai mult în regim irigat, la 20 tone/hectar în favoarea sămânţei certificate, până la doar 1,5 tone/hectar pentru sămânţa salvată.
Întrebată dacă România are producători locali de sămânţă certificată, Cionga a amintit de Institutul de Cercetare Fundulea, Institutul Porumbeni din Republica Moldova sau Institutul din Turda.
„Firmele româneşti (care produc sămânţă certificată, n.r.) au acum, cred, sunt undeva la 30% ca pondere în piaţă”, a menţionat directoarea adjunctă a APPR.
„România, într-adevăr, are suprafeţe mari cu cereale şi oleaginoase. Întrebarea este ce facem cu ele? Care ar fi opţiunile către care am putea să ne îndreptăm pentru a crea valoare pe lanţ şi de ce nu pentru a scăpa din această stare de sărăcie? În primul rând, ar trebui să spun că Uniunea Europeană este un importator net de porumb, un lucru nu chiar cunoscut. România este un mare producător, un mare exportator.
Într-un an normal exportă cam jumătate din ceea ce produce. Noi avem un consum intern de vreo 7 milioane de tone pentru tot ce înseamnă consum furajer, uman şi procesare, iar diferenţa se exportă, într-un an normal. În 2022, România a avut un an extrem de modest, pe fondul acelei secete nefericite. România, care în general este a doua în Uniunea Europeană ca producţie totală, a coborât sub Polonia. Prima, în general, este Franţa ca producţie totală, a doua este România şi a treia este Polonia. Anul trecut am coborât la 7,2 milioane tone cu această suprafaţă uriaşă pe care o avem, de aproximativ 2,4 milioane de hectare. Prin urmare, uitaţi-vă cum stă România în 2022 care a avut doar 3 tone la hectar”, a subliniat Cristina Cionga.
În ceea ce priveşte cultura de rapiţă, România are suprafeţe în creştere, conform datelor prezentate de către specialista Asociaţiei de profil.
„În toamna trecută, în România s-a însămânţat o suprafaţă foarte mare cu rapiţă. Estimările neoficiale, ale industriei, vorbesc de 650.000 de hectare. Datele de la minister (Ministerul Agriculturii, n.r.) sunt mai modeste. În orice caz, vorbim despre un sector în creştere, pentru că este un „cash crop”, este o cultură care generează profit, iar anul trecut ştim că preţurile au fost foarte mari. Însă într-adevăr, şi această cultură este foarte vulnerabilă, dependentă de condiţiile climatice. La rapiţă, în general, producţia este mai volatilă, pentru că depinde foarte mult de cantitatea de precipitaţii, fiind o cultură care, în general, nu se practică în regim irigat”, a explicat Cionga.
