Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani a omologat anul acesta Crâmpoşia aromată, un nou soi de struguri pentru vin ce a fost creat în urmă cu aproximativ două decenii în cea mai veche podgorie din Oltenia şi despre care oenologii vâlceni spun că o să fie unul dintre cele mai căutate şi apreciate de la noi din ţară.
El a precizat că staţiunea vâlceană are în prezent la testare, la Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, încă trei soiuri şi o clonă, pe care speră să le omologheze anul viitor. Tot la Vâlcea, a fost dezvoltată şi o aplicaţie prin care au fost identificate soiurile româneşti vechi din zona Podgorie Drăgăşani pe care acum cercetătorii vâlceni intenţionează să le înmulţească şi să le promoveze.
Cât despre recolta de struguri de anul acesta din cea mai veche podgorie din Oltenia, oenologul vâlcean a ţinut să precizeze că a fost una bună, astfel că preţurile la vinul de Drăgăşani vor rămâne neschimbate.
Cu o istorie ce datează încă de pe vremea geto-dacilor, Podgoria Drăgăşani este renumită acum în special pentru soiurile Negru de Drăgăşani, Crâmpoşie selecţionată, Novac, Sauvignon şi Cabernet Sauvignon, dar şi pentru soiurile de masă, în special strugurii Victoria, o creaţie tot a staţiunii drăgăşenene, din anul 1972, care acum se cultivă în toate colţurile globului, fiind totodată şi cei mai consumaţi struguri de masă din lume.
Informare privind starea de sănătate a plantaţiilor viticole şi efectul condiţiilor climatice asupra derulării fenofazelor (dezmugurit, înflorit, creşterea lăstarilor...