15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEnergieVerde Electrica Furnizare instalează 656 de panouri fotovoltaice la o fabrică din...

EnergieVerde Electrica Furnizare instalează 656 de panouri fotovoltaice la o fabrică din judeţul Covasna

Electrica Furnizare a fost aleasă de compania Zambelli Metal pentru realizarea unei centrale fotovoltaice la cheie la fabrica din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

Cele 656 de panouri fotovoltaice vor acoperi o parte din consumul de energie electrică al beneficiarului şi vor ajuta la reducerea emisiilor de CO2 cu peste 88 de tone pe an, conform unui comunicat al Electrica Furnizare.

„Este preocuparea noastră constantă să oferim partenerilor noştri soluţii la cheie ce răspund cerinţelor de afaceri, precum predictibilitate în costurile cu furnizarea energiei electrice, reducerea amprentei de carbon şi creşterea eficienţei energetice. În acest mod, Electrica Furnizare continuă extinderea parteneriatelor în piaţa soluţiilor şi serviciilor energetice, urmărind o contribuţie constantă la dezvoltarea sustenabilă a tuturor industriilor. Ne onorează faptul că Electrica Furnizare a fost selectată de compania Zambelli Metal pentru realizarea acestui proiect, cu o producţie medie anuală de energie electrică estimată la 405,4 MWh, care va genera o reducere de costuri privind energia electrică utilizată”, a declarat Iulian Matei, directorul Departamentului Clienţi Cheie Electrica Furnizare.

Montarea modulelor fotovoltaice de 550 Wp se va realiza pe acoperişul fabricii Zambelli Metal din Sfântu Gheorghe, puterea totală instalată fiind de 360 KWp.

„Compania Zambelli Metal este preocupată în mod constant de protecţia mediului înconjurător, achiziţia de panouri fotovoltaice fiind un demers strategic către atingerea obiectivelor ce vizează reducerea emisiilor de carbon şi utilizarea de energie din surse regenerabile. Această investiţie ne va ajuta, de asemenea, la reducerea costurilor operaţionale generate de consumul de energie electrică, soluţia care implică montarea panourilor fotovoltaice fiind o opţiune eco-friendly şi benefică pentru business”, a spus Czeczan Rozalia, Building manager Zambelli Metal.

‹ adv ›

Electrica Furnizare oferă consultanţă la nivel naţional şi propune soluţii personalizate pentru toate segmentele de clienţi şi tipurile de industrie. Compania a finalizat cu succes numeroase proiecte care presupun livrarea de soluţii la cheie pentru producerea energiei verzi la clienţii finali, cu sau fără introducere de energie în SEN, în funcţie de cerinţele partenerilor de afaceri.

Zambelli Metal SRL este parte a grupului german Zambelli, companie cu o tradiţie de 30 de ani în domeniul prelucrării metalelor industriale. Cu peste 1.200 de angajaţi, Grupul Zambelli activează pe piaţa internaţională, desfăşurându-şi activitatea în şapte sedii de producţie din patru ţări, inclusiv în România.

Compania oferă clienţilor săi game vaste de construcţii, ansambluri şi produse finite din tablă şi profiluri, fiind lider şi în domeniile drenajelor pentru acoperişuri, anvelopelor de clădiri, sistemelor de rafturi, tehnologiilor de încălzire şi caravaning. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

IEA: 50% din electricitate va fi regenerabilă, în 2030, dar fără a atinge ţinta COP

Expansiunea regenerabilelor accelerează şi până în 2030 aceste surse de energie vor acoperi 50% din cererea de electricitate la...

ANRE aprobă licențe pentru centrale fotovoltaice de 62,37 MW

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din această săptămână un pachet...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole