5.6 C
București
marți, 10 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBulgaria a decis să nu prelungească interdicţia de a importa cereale ucrainene

Bulgaria a decis să nu prelungească interdicţia de a importa cereale ucrainene

Bulgaria a decis joi, contrar Poloniei, să nu prelungească interdicţia de a importa cereale ucrainene după 15 septembrie, data la care expiră aceasta, informează AFP.

Sofia „nu susţine” o extindere a restricţiilor, stipulează o rezoluţie adoptată de Parlamentul bulgar cu o largă majoritate (124 de voturi din totalul celor 197 de deputaţi prezenţi), la iniţiativa guvernului proeuropean al Bulgariei.

Textul invocă „solidaritatea cu Ucraina” şi necesitatea de a „garanta securitatea alimentară la scară mondială”.

‹ adv ›

În aprilie, Uniunea Europeană a autorizat cinci state membre – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – să interzică vânzarea de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina pe teritoriul lor, cu condiţia ca aceste state să nu împiedice tranzitul de cereale ucrainene către alte ţări, aceasta pentru a-şi proteja agricultorii, care atribuie acestor importuri din Ucraina scăderea preţurilor de pe pieţele locale.

În urma declanşării ofensivei ruse şi a închiderii de căi maritime pe Marea Neagră, aceste ţări s-au văzut în situaţia de a avea cereale la preţuri scăzute venite din Ucraina, rămase blocate pe teritoriul lor din cauza unor probleme logistice, în loc să ajungă în Africa şi Orientul Mijlociu.

Polonia a anunţat deja că ea va prelungi unilateral interdicţia, iar Ungaria a atenţionat că va face la fel, dacă Bruxelles-ul va decide să nu extindă restricţiile.

La rândul său, România a făcut cunoscut că ea se va conforma deciziei Comisiei Europene.

Situaţia Bulgariei este diferită de cea din ţările vecine, pentru că ea are mari producători de ulei de floarea soarelui care se plâng, de la punerea în aplicare a acestui embargo, de o penurie gravă de cereale şi de preţuri ridicate.

Aceşti producători au salutat „triumful raţiunii”, în timp ce agricultorii care nu văd cu ochi buni concurenţa ucraineană, dimpotrivă, au denunţat această decizie.

Guvernul de la Sofia a apreciat că este necesar să fie „stimulată concurenţa pe piaţă”, pentru a ţine în frâu inflaţia alimentară, a explicat miercuri prim-ministrul Nikolai Denkov.

Sofia va cere de asemenea Bruxelles-ului ajutoare „pentru ameliorarea infrastructurilor sale rutiere şi feroviare, în vederea accelerării transportului de mărfuri ucrainene către ţări terţe”.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat joi decizia Bulgariei de a nu mai prelungi această interdicţie.

„Îi mulţumesc lui Nikolai Denkov şi echipei sale, precum şi parlamentarilor bulgari care au susţinut iniţiativa. Bulgaria oferă un exemplu de adevărată solidaritate”, a scris Zelenski pe platforma socială X (fosta Twitter).

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fermierii din Bulgaria vor ca țara să înceapă semănarea de nori pentru ploaie artificială

„Bulgaria trebuie să înceapă experimente cu precipitații de la...
‹ adv ›

BTA: Bulgaria se va alătura iniţiativei BIOEAST pentru o agricultură bazată pe expertiză

Bulgaria va participa la înfiinţarea unei asociaţii internaţionale pentru sprijinirea unei iniţiative a ţărilor din Europa Centrală şi de...

BTA: Bulgaria susţine solicitările referitoare la majorarea ajutoarelor de minimis pentru fermieri

Bulgaria susţine solicitările referitoare la majorarea ajutoarelor de minimis în sectorul agriculturii, pescuitului şi acvaculturii, a declarat ministrul bulgar...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole