30.1 C
București
duminică, 13 iulie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAgricultura franceză, distrusă de înghețul din ultimele zile

Agricultura franceză, distrusă de înghețul din ultimele zile

„Catastrofal”, „dramatic”, îngheţul care a acoperit o mare parte din teritoriul Franţei în ultimele zile se anunţă a fi una dintre cele mai grave catastrofe care a lovit agricultura franceză în ultimele decenii, numeroase culturi de la viţă de vie, pomi fructiferi şi până la cereale fiind lovite, din nordul şi până în sudul ţării, informează AFP.

Producătorii de vin sunt afectaţi în mod deosebit. În regiunea Bordelais, Dominique Guignard striveşte în mână frunzele de vie îngheţate. „Se sparge precum sticla pentru că nu are apă, este complet uscată”, explică preşedintele sindicatului viticol din Graves.

Acest episod de îngheţ este „unul dintre cele mai severe din ultimele decenii” iar acest lucru va amputa producţia de vin din acest an, estimează comitetul CNIV care reuneşte cele 23 de organizaţii profesionale vinicole din Franţa. „Ştim deja că în 2021 vom avea o recoltă foarte slabă”, a declarat preşedintele CNIV, Jean-Marie Barillere.

„Există foarte multe strigăte de ajutor”, a declarat vineri dimineaţa ministrul Agriculturii, Julien Denormandie, cu câteva ore înainte de a se deplasa spre regiunea Indre-et-Loire, pentru a-şi exprima sprijinul pentru filiera viticolă, pentru ca sâmbătă să facă acelaşi lucru pentru cultivatorii de pomi fructiferi din Valea Ronului. „Facem toate evaluările. Vom şti cu certitudine dacă acest episod a fost unul dramatic. Situaţia este inedită, excepţională şi vizează atât viticultura cât şi arboricultura cât şi culturile importante”, a adăugat Julien Denormandie.

„Este un fenomen excepţional. Putem merge înapoi în timp, am avut episoade în 1991, 1997 şi 2003 dar acum, după părerea mea, am depăşit orice indicator, ceea ce ne face să credem că acum situaţia este mult mai serioasă decât în episoadele anterioare de îngheţ”, susţine Jerome Despey, secretarul general al sindicatului fermierilor FNSEA.

Valoarea pierderilor nu a fost încă stabilită, profesioniştii apreciind că va mai dura câteva zile, însă primele constatări evocă un fenomen de amploare.

‹ adv ›

Îngheţul a lovit culturi, precum vie şi arbori fructiferi, pentru care faza de înflorire începuse graţie temperaturilor ridicate din perioada precedentă.

Ministrul Agriculturii a anunţat că va introduce despăgubiri în caz de calamităţi naturale în agricultură, în ideea de a veni în sprijinul cultivatorilor de arbori fructiferi.

Denormandie a reamintit că acest dispozitiv nu poate interveni în cazul culturilor care pot fi asigurate.

„Din păcate, mult prea puţine hectare de vie sunt protejate. Din 800.000 de hectare din Franţa doar 200.000 sunt asigurate”, a estimat Jerome Despey, secretarul general al sindicatului fermierilor FNSEA.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cod galben de inundații în nouă bazine hidrografice

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)...
‹ adv ›

ANM: Cod galben de vânt în opt judeţe, pe parcursul zilei de joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul...

ANM: Cod portocaliu de vijelii puternice în trei regiuni ale țării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabil pe parcursul zilei de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole