17.7 C
București
sâmbătă, 19 aprilie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleUcraina: Al patrulea atac în ultimele cinci zile asupra portului Izmail

Ucraina: Al patrulea atac în ultimele cinci zile asupra portului Izmail

Rusia a atacat din nou noaptea trecută cu drone infrastructura portuară din Izmail, regiunea Odesa, pe Dunăre, la graniţa cu România, au anunţat joi autorităţile locale citate de agenţia EFE, care remarcă faptul că este al patrulea atac ce vizează districtul, sectorul său agricol şi porturile dunărene din regiune, la care Ucraina a recurs după începerea invaziei militare ruseşti ca alternativă la blocarea Mării Negre.

„Este deja al patrulea atac asupra districtului Izmail în ultimele cinci zile”, a scris şeful Administraţiei Militare din regiunea Odesa, Oleg Kiper, pe contul său de Telegram.

Kiper a explicat că acest nou atac a durat trei ore şi a fost efectuat cu drone kamikaze Shahed, dezvoltate de Iran, pe care Rusia le foloseşte aproape în fiecare noapte pentru a ataca teritoriul ucrainean.

„Ca urmare a atacului de astăzi cu drone Shahed, în diverse zone au fost avariate infrastructuri civile şi portuare, un lift şi o clădire administrativă”, a precizat oficialul.

‹ adv ›

O persoană a suferit răni minore. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat miercuri noaptea un total de 33 de drone Shahed asupra regiunilor Odesa (sud) şi Sumi (nord-est), fiind doborâte un număr de 25.

Cel puţin una dintre dronele lansate luni de Rusia împotriva Izmailului a căzut pe teritoriul României, ţară membră a NATO, aminteşte EFE.

La jumătatea lunii iulie, Rusia a pus capăt acordului prin care se angaja timp de un an să permită exportul cerealelor Kievului prin trei porturi ucrainene de la Marea Neagră, toate situate în regiunea Odesa.

De atunci, a atacat continuu infrastructura agricolă şi portuară din regiune, atât porturile de la Marea Neagră, cât şi cele de la Dunăre. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ucraina și UE lucrează la o versiune de compromis a „comerțului fără vize” pentru produsele agricole

După încheierea măsurilor autonome de comerț, nu va exista...
‹ adv ›

Ucraina: Exportul de cereale prin portul Constanța a scăzut la 226 de mii de tone

Ucraina a exportat 226.000 de tone de cereale prin portul românesc de la Marea Neagră, Constanța, în primele două...

Porumbul ucrainean ar putea profita de pe urma tarifelor americane – estimează analiştii

Porumbul ucrainean, un element important al sectorului cerealier din ţara vecină, ar putea profita de pe urma tarifelor americane,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole