Canicula prelungită urmată de ploi scurte în ultimele zile a afectat culturile legumicole care a trebuit să fie irigate în continuu, a declarat, vineri, vicepreşedintele Asociaţiei Legumicultorilor din Maramureş, Daniel Tinc.
Acesta a fost de părere că din primăvara anului 2024 legumicultorii asociaţi dar şi cei independenţi vor fi nevoiţi să facă investiţii în echipamente de irigare.
Aproape 50 de fermieri care fac parte din asociaţie îşi desfac recoltele de legume pe piaţa organizată sau liberă. De asemenea, există un grup mic de producători care preferă să şi valorifice legumele şi fructele, săptămânal, în zilele de vineri şi sâmbătă, prin târgul organizat în centrul municipiului Baia Mare de către Asociaţia Producătorilor Tradiţionali şi Ecologici din Maramureş.
‹ adv ›
Totodată, Primăria municipiului Baia Mare, încurajează frecvent mici fermieri individuali să îşi valorifice legumele, fructele şi alte bunuri pe piaţa liberă într-una din cele patru pieţe aflate în administraţie.
Tot în municipiul Baia Mare, primăria a deschis o piaţa de angro pentru producătorii agricoli din alte judeţe transilvane care intenţionează să-şi vândă produsele în judeţul Maramureş.
La nivelul municipiului Baia Mare, încă mai funcţionează o mică reţea de magazine cu specific de legume-fructe ce a fost creată prin anii ’60.