1.4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleZelenski: Bombardamentele ruseşti asupra porturilor ucrainene sunt un atac împotriva „securităţii alimentare...

Zelenski: Bombardamentele ruseşti asupra porturilor ucrainene sunt un atac împotriva „securităţii alimentare mondiale”

Bombardamentele ruseşti asupra infrastructurilor portuare ucrainene constituie un atac împotriva „securităţii alimentare mondiale”, a declarat miercuri seară preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după încă o noapte de atacuri ruseşti cu drone ce au ţintit porturile Ucrainei pe Dunăre, transmite AFP.

„Fiecare atac rusesc împotriva acestor porturi dă o lovitură preţurilor mondiale ale produselor alimentare, stabilităţii sociale şi politice în Africa şi Asia”, a mai spus Zelenski în mesajul său cotidian despre evoluţia războiului cu Rusia, difuzat în fiecare seară pe reţelele de socializare.

Pe de altă parte, el a salutat plecarea primei nave cargou din portul ucrainean Odesa după ce Rusia s-a retras luna trecută din Iniţiativei Mării Negre. Această iniţiativă permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur pe Marea Neagră, dar Moscova a refuzat să o mai prelungească, acuzând că nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei.

‹ adv ›

De atunci, Rusia bombardează cu regularitate infrastructurile portuare ucrainene, cu scopul de a împiedica Ucraina să-şi exporte produsele pe cale maritimă. Cu toate acestea, „Ucraina tocmai a atins o etapă importantă în restabilirea libertăţii de navigaţie în Marea Neagră”, după ce „prima navă civilă a pornit pe noul culoar umanitar ucrainean”, a indicat Zelenski în mesajul său de miercuri seară.

După retragerea Rusiei din Iniţiativa Mării Negre, Ucraina a anunţat stabilirea unei rute temporare de transport maritim prin apele teritoriale ale României, pentru a putea să exporte în continuare cereale din porturile de la Marea Neagră.

Atacurile ruseşti împotriva infrastructurilor portuare ucrainene de-a lungul Dunării arată că preşedintelui rus Vladimir Putin „nu-i pasă” de aprovizionarea cu produse alimentare esenţiale a ţărilor în curs de dezvoltare, a reacţionat de partea sa diplomaţia americană după ultimele atacuri ruseşti.

Luna trecută, înaintea summitului Rusia-Africa, Putin le-a promis ţărilor africane continuarea furnizării de cereale ruseşti, în pofida sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei. De asemenea, preşedintele rus şi-a apărat decizia de a nu mai prelungi acordul ce permitea exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, afirmând acesta a fost folosit „doar pentru îmbogăţirea marilor companii americane şi europene care exportau şi revindeau cereale din Ucraina”.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Peste 35% din zaharul importat în UE e din Ucraina

Cota de import a zahărului din Ucraina în Uniunea...
‹ adv ›

Ucraina a recoltat 57,2 milioane de tone de cereale și oleaginoase

În Ucraina au fost recoltate 62,2 milioane de tone de culturi noi pe o suprafață de 16,8 milioane de...

Ucraina: Un nou atac asupra portului Odesa

La 7 octombrie, nava OPTIMA, sub pavilionul Palau, a fost ținta unui atac cu rachetă balistică rusească în timp...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole