26.1 C
București
duminică, 26 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleHortensia – îngrijire, 6 cele mai frecvente boli și remedii pentru acestea

Hortensia – îngrijire, 6 cele mai frecvente boli și remedii pentru acestea

Hortensiile sunt plante foarte populare, cunoscute pentru florile lor mari, frumoase și colorate. Multitudinea de specii de hortensia cultivate este foarte mare, astfel mulți preferă să le planteze în grădină. Mai multe detalii despre Hortensia: cele mai populare specii, cerințe de plantare.

În acest articol vom vorbi despre bolile frecvent întâlnite la hortensii și despre cum să evităm pagubele produse de acestea.

În primul rând, în funcție de cauza care a provocat boala, acestea pot fi împărțite în:

  • boli produse ce ciuperci la hortensii – pentru prevenirea cărora trebuie evitate umiditatea excesivă, variațiile bruște de temperatură, plantările dese, realizate tratamente preventive cu fungicide;
  • bolile produse de bacterii (Ralstonia solanacearum, Xanthomonas campestris) – pot fi prevenite prin achiziția de material săditor sănătos și plantarea în soluri sănătoase;
  • boli produse de virusuri la hortensii (HRSV, HydMV, INSV) – nu pot fi combătute, iar unica soluție este să menținem sub control dăunătorii ce le răspândesc și să utilizăm material săditor sănătos. În cazul bolilor produse de virusuri, plantele se înlătură, distrug, iar locul de dezinfectează.

Cele mai frecvente afecțiuni, boli la hortensii sunt:

Cloroza la hortensie

Cloroza este o afecțiune în care formarea clorofilei în frunze este perturbată și activitatea fotosintezei este redusă. Cloroza este o boală neinfecțioasă, care poate afecta adesea hortensia, dacă nu sunt respectate condițiile pentru cultivarea acesteia.

Boala se manifestă prin faptul, că frunzele de hortensie încep să-și piardă din culoare și să se îngălbenească (parcă „ar arde”), pot deveni acoperite cu pete decolorate, în timp ce nervațiunile rămân întunecate.

Motivele apariției clorozei îl puteți găsi în următorii factori:

  • sol excesiv de alcalin, care împiedică absorbția fierului;
  • apă dură pentru irigare;
  • lipsă de nutrienți în sol;
  • conținut excesiv de mraniță și substanțe azotate în sol;
  • boli metabolice;
  • condiții meteorologice nefavorabile.

Cum să faceți față clorozei?

Deoarece este puțin probabil să se poată determina imediat cu exactitate cauza clorozei la hortensie, merită să revizuiți și să puneți în ordine întregul ciclu al cultivării acesteia.

Trebuie să udați planta cu apă moale (de ploaie), în perioada fără soare puternic, turnând cel puțin două găleți de apă pe săptămână sub fiecare plantă, împiedicând uscarea solului.

Solul excesiv de alcalin ar trebui acidificat chiar înainte de plantarea hortensiilor sau deja în timpul sezonului de vegetație – de exemplu, prin mulcirea cu turbă, ace sau coajă de conifere, udând solul cu o soluție de acid oxalic sau citric (1 linguriță per 3 litri de apă).

pH-ul solului recomandat pentru hortensii este 5,5-6, iar în funcție de acesta florile își schimbă culoarea. În solurile acide petalele devin albastre, în solurile neutre – bej pal, iar pe cele alcaline – roz sau liliac.

Desigur, nu trebuie să uităm de hrănirea echilibrată în timp util a plantei.

Pentru a evita cloroza, o dată la 10 zile, hortensiile sunt udate și pulverizate cu o soluție care conține fier, de exemplu, sulfat de fier, în proporție de 50 g de substanță la 10 litri de apă. Dacă observați, că frunzele vizibil suferă, acest tratament poate fi repetat.

Putregaiul cenușiu la hortensii (Botrytis cinerea)

Această ciupercă poate afecta sever mugurii florilor și poate chiar să-i distrugă înainte de a se deschide. De asemenea, părțile florilor infectate pot cădea pe frunze, infectându-le.

Primele simptome sunt petele umede pe flori. Acestea se transformă în leziuni de culoare maroniu-roșiatică. Botrytis este mai probabil să devină o problemă în condiții reci și umede, cum ar fi mai multe zile de vreme noroasă, umedă și ploioasă.

Prevenirea și combaterea putregaiului cenușiu la hortensii

Puteți lua măsuri pentru a încerca să preveniți această infecție. Mențineți umiditatea scăzută. Nu udați seara târziu și udați doar la rădăcină, astfel încât să nu udați florile și frunzele.

Dacă puteți, mențineți un flux bun de aer în jurul plantelor. Spațiul dintre ele trebuie să fie corespunzător, iar ramurile care sunt apropiate trebuie tăiate. Tratați foarfecele de tăiat cu dezinfectant, astfel încât să nu răspândiți accidental vreo boală.

De asemenea, îndepărtați florile și frunzele moarte sau deteriorate pentru a preveni pătrunderea ciupercii în plantă. Curățați resturile în jurul plantei, astfel încât putregaiul să nu poată trăi pe țesutul mort.

Dacă aveți o problemă persistentă, este posibil să fie necesar să utilizați fungicide. În acest caz, produsele ce conțin cupru sunt utile.

Făinarea la hortensie (Golovinomyces orontii)

Făinarea este o boală cauzată de ciuperci. Sporii acestora sunt ușor transportați prin aer, apa de ploaie și, de asemenea, prin mănuși sau unelte de grădinări.

În cazul făinării, apar pete pe frunze și pe alte organe verzi ale plantei, acestea de parcă ar fi stropite cu o acoperire albă „făinoasă”.

Boala se răspândește de obicei de jos în sus pe plantă și afectează în primul rând plantele tinere slăbite. Frunzele plantelor afectate devin pătate, se ofilesc și cad. Hortensia slăbește și, în caz de afectare gravă, se poate usca.

Factorii de risc pentru apariția bolii sunt temperatura ridicată a aerului și fluctuațiile bruște ale umidității, plantele prea dense, udarea excesivă și conținutul excesiv de azot în sol.

Cum facem față făinării?

La primele semne ale bolii, tăiați și distrugeți toate părțile afectate ale plantei, îndepărtați și distrugeți resturile de plante de pe parcelă, respectați regimul de udare și fertilizare.

Pentru prevenirea făinării la flori pot fi aplicate produse ce conțin sulf (de exemplu POL-SULPHUR 800 SC se aplică la avertizare, THIOVIT JET 80 WG) sau puteți utiliza bicarbonat de potasiu (de exemplu KARBICURE).

Produsele sunt diluate conform instrucțiunilor și pulverizate din abundență pe plantele afectate, precum și pe solul de sub ele.

Mana la hortensii

Mana este adesea confundată cu făinarea pentru similitudinea simptomelor – pete decolorate apar pe partea superioară a frunzei și pete cu un strat de pulbere pe partea inferioară. Culoarea ambelor variază de la gălbui și gri deschis până la violet și roșu-maro.

Cel mai mult astfel de pete apar după ploaie sau rouă puternică, în timp ce pe vreme caldă și însorită sunt practic invizibile. Pe măsură ce boala progresează, frunzele se usucă, se întunecă, devin fragile și, în cele din urmă, cad în ciuda umidității adecvate a solului.

Mana este, de asemenea, o boală fungică. Sporii agentului patogen iernează în resturile vegetale și în sol, iar primăvara sunt răspândiți de vânt, precipitații, insecte, precum și unelte de grădină infectate (de aceea este important să le dezinfectăm).

Condițiile cele mai favorabile pentru dezvoltarea manei sunt: vremea rece, umedă, schimbările bruște de temperatură (de obicei la începutul primăverii sau toamnei).

Cum să faceți față manei la hortensia și prevenim apariția acesteia?

Respectați practicile agricole de cultivare a plantelor, reduceți udarea atunci când se instalează vremea rece ploioasă, îndepărtați și distrugeți reziduurile de plante de pe parcelă, efectuați tăierea sanitară în timp util, când apar primele semne ale bolii. Părțile puternic infectate trebuie tăiate și înlăturate.

La primele simptome, plantele sunt pulverizate cu fungicide ce conțin cupru, acestea fiind utile și în controlul bolilor cum ar fi cercosporioza, putregaiul, rugina și arsura bacteriană la flori (de exemplu BADGE WG 2,7 kg/ha se aplică la apariția simptomelor, CUPROFIX ULTRA 2,5-4,0 kg/ha, AIRONE SC 2,78 l/ha).

Totodată, produse eficiente naturale pe bază de microorganisme utile sunt cele ce conțin specii de Trichoderma. Detalii despre Trichoderma – ciuperca ce stimulează creșterea culturilor și combate bolile.

Rugina la hortensii (Pucciniastrum hydrangea)

Cercosporioza la hortensii (Cercospora hydrangea)

Cercosporioza afectează de obicei hortensia cu frunze mari și hortensia arborescentă, precum și hortensia cu frunza de stejar. Boala este în mod special relevantă în regiunile mai calde.

Cercosporioza hortensiei, care cauzează pete pe frunze, aproape niciodată nu ucide planta, dar poate provoca o cădere prematură semnificativă a frunzelor, poate reduce vitalitatea plantelor și poate influența formarea mugurilor de flori.

Simptomele petelor pe frunze variază în funcție de tipul de hortensie infectată. Pe frunzele mai vechi din josul plantei de obicei apar primele simptome vizibile, apoi se răspândesc spre vârful plantei.

Inițial, petele de pe frunze sunt purpurii și mici, rotunde, apoi petele se măresc, capătă o formă unghiulară sau neregulată și dobândesc un centru galben-maroniu sau gri, înconjurat de o margine purpurie sau maro.

Petele pe frunzele de hortensie cu frunze de stejar au o formă unghiulară, de la maro închis la purpuriu și pot deveni galben-verzui. Petele pe frunze adesea apar în mijlocul verii și devin vizibile la începutul toamnei.

Cum prevenim cercosporioza la hortensii

Aplicarea unei cantități adecvate de azot va ajuta la asigurarea unei creșteri bune a plantelor. S-a raportat că irigarea prin picurare sau udarea la rădăcină și distanța mare între plante, care asigură circulația aerului și reduce umiditatea frunzelor, diminuează frecvența apariției petelor de cercosporioză pe frunze.

Alegerea corectă a locului de plantare este obligatorie. Utilizarea de zone bine drenate și semiumbră cu expunere directă la lumina soarelui de dimineață favorizează o creștere mai bună a hortensiei și reduce bolile frunzelor.

O bună strategie sanitară constă în îndepărtarea și distrugerea resturilor frunzelor infectate, care servesc ca sursă de infecție pentru plantele noi.

Utilizarea de fungicide preventive este recomandată pentru plantele valoroase, afectate anual. Tratamentul cu fungicide ar trebui să înceapă la apariția primelor simptome de pete pe frunze și să continue după cum este necesar.

Rugina este o boală infecțioasă fungică a plantelor, a cărei grad de atac depinde de condițiile climatice și de respectarea cu tehnologia de cultivare.

Agenții cauzali ai bolii sunt ciuperci parazite microscopice. Agentul patogen iernează în resturile de plante infectate, iar la unele specii de rugini agenții patogeni iernează în sol, în rădăcinile plantelor.

Primăvara, sporii sunt spălați de ploaie în sol, transportați de vânt și insecte – ca urmare, prin deteriorări mecanice și răni cauzate de dăunători, ciuperca infectează părțile aeriene ale altor plante. În țesuturile gazdă, sporii cresc inhibând plantele prin distrugerea pereților celulari și eliberând toxine.

Simptome ale ruginii la hortensii

Primăvara, pe partea dorsală a frunzelor apar pete decolorate și tuberculi galben-portocalii sau maro-roșu (mai rar pe tulpini, muguri) – locuri unde se acumulează sporii. În timp, frunzele și tulpinile infectate se îngălbenesc, se ondulează, se usucă și cad. Pete mai închise (maro-ruginiu) se formează vara și la începutul lunii septembrie.

Cum combatem rugina la hortensii

În primele etape, puteți încerca pur și simplu să tăiați lăstarii infectați și să îndepărtați frunzele, apoi tratați plantele cu fungicide.

Spre exemplu, zeama bordeleză de 1% ar putea fi utilă. Detalii despre Zeama bordeleză – cum se prepară amestecul pentru combaterea bolilor.

În acest caz, primul tratament trebuie efectuat de îndată ce observați primele semne ale bolii, iar apoi poate fi repetat după una sau două săptămâni.

Totodată, pot fi utilizate pentru controlul ruginii la flori produse ce conțin metiram (POLYRAM DF 0,3%).

Ca măsură preventivă, trebuie să înlăturați buruienile, să respectați densitatea plantelor, să îndepărtați și să distrugeți resturile de plante, să reduceți udările atunci când se instalează vremea rece ploioasă și efectuați tăierea sanitară în timp util a plantelor când apar primele semne de apariție a bolii.

În marea majoritate a cazurilor, anumite boli ale hortensiilor se dezvoltă în condiții meteorologice nefavorabile pe fondul unor practici agricole necorespunzătoare.

Hortensiile mai pot fi afectate de boli cum ar fi alternarioza, antracnoza și altele.

Pentru a preveni acest lucru, înainte de a planta orice plantă, e necesar mai întâi să citiți cât mai multe despre ea.

Printre recomandările generale de prevenire a bolilor la hortensii se numără:

  • Cumpărați plante sănătoase de la producători verificați, materialul de înmulțire trebuie analizat minuțios
  • Utilizați apă pretabilă pentru udări
  • Înlăturați regulat buruienile
  • Realizați udările la rădăcină
  • Înlăturați resturile de plante infectate și distrugeți-le
  • Dezinfectați uneltele de lucru
  • Evitați plantările în locurile umbrite excesiv.

V-ar putea plăcea și articolul Clematis – cum se înmulțește, plantează și îngrijește.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Weigela – descriere, îngrijire, cultivare, specii

Weigela este un arbust ornamental apreciat pentru înflorirea abundentă...
‹ adv ›

Craite – specii, cultivare, beneficii în grădină

Craite sau Tagetes sp., sunt plante decorative prin flori și fac parte din familia Asteraceae. Pe lângă rolul ornamental,...

Passiflora caerulea sau floarea pasiunii – îngrijire

Passiflora caerulea sau floarea pasiunii face parte din genul Passiflora, care cuprinde peste 500 de specii de liane perene,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole