18 C
București
vineri, 4 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleEnel Green Power România a pus în funcţiune cel mai mare parc...

Enel Green Power România a pus în funcţiune cel mai mare parc fotovoltaic al său, cu o capacitate de 63 MW

Enel Green Power România, linia de business dedicată producerii de energie din surse regenerabile a grupului Enel în România, a pus în funcţiune parcul fotovoltaic Lumina, în localitatea Călugăreni, judeţul Giurgiu, şi a finalizat preluarea acestuia de la compania Mytilineos, a anunţat luni compania.

Parcul fotovoltaic de la Călugăreni se întinde pe o suprafaţă de 88 de hectare şi are aproximativ 120.000 de panouri fotovoltaice.

„Cu o capacitate instalată de 63 MW şi o producţie de energie electrică anuală de aproximativ 99 GWh, centrala fotovoltaică este cea mai mare de până acum din portofoliul fotovoltaic al companiei”, menţionează compania.

Astfel, Enel Green Power România a atins o capacitate de aproximativ 100 MW a parcurilor sale fotovoltaice, după punerea în funcţiune a centralei de la Călugăreni, şi de aproximativ 600 MW capacitate totală instalată în centralele de generare de energie eoliană şi fotovoltaică în România.

„Noul parc dispune de cea mai nouă tehnologie fotovoltaică şi produce energie verde prin intermediul a aproximativ 120.000 de panouri bifaciale de tip monocristalin, model JA Solar 540 şi 535 W, cu o durată de viaţă de 30 ani, pe care o injectează în reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice cu ajutorul a 248 de invertoare”, se menţionează în comunicat.

‹ adv ›

Conform sursei citate, Parcul Lumina se întinde pe o suprafaţă de 88 de hectare şi are o lungime liniară de aproape 2 km. În acest perimetru au fost instalate şi 8 posturi de transformare dotate cu staţii meteo de monitorizare a parametrilor de mediu şi a gradului de împrăfuire a panourilor, precum şi o staţie de transformare dedicată, cu o capacitate instalată de 60 MVA, ale cărei componente sunt produse în România.

„În cadrul parcului sunt instalate peste 1.200 de dispozitive pentru monitorizarea resursei solare, care ajută şi la creşterea eficienţei în ceea ce priveşte utilizarea energiei solare”, mai precizează compania.

Centrala fotovoltaică este conectată la reţeaua de înaltă tensiune (110 kV) a operatorului de distribuţie concesionar E-Distribuţie Muntenia, iar producţia de energie estimată va contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu 112.387 de tone pe an. Proiectul fotovoltaic permite şi adăugarea unor capacităţi de stocare a energiei.

La construcţia parcului Lumina au contribuit aproximativ 300 de lucrători şi specialişti. Infrastructura din areal permite accesul locuitorilor comunei Călugăreni la drumurile de legătură care tranzitează parcul.

În prezent, Enel Green Power România are un portofoliu de energie verde operaţional de aproximativ 600 MW, format din proiecte eoliene şi fotovoltaice.

Compania operează parcuri fotovoltaice cu o capacitate de aproximativ 100 MW în judeţele Dolj, Giurgiu şi Prahova, şi are în lucru proiecte similare aflate în diverse stadii de dezvoltare.

Enel Green Power România a investit 1,13 miliarde de euro de la înfiinţarea să, în 2007. În 2022, Enel Green Power România a produs 1,24 TWh de energie regenerabilă.

Enel Green Power, parte a Grupului Enel, dezvoltă şi operează centrale de energie regenerabilă la nivel mondial şi este prezentă în Europa, America, Asia, Africa şi Oceania. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

IEA: Obiectivul de triplare a energiei regenerabile globale până în 2030 este realizabil

Obiectivul de a tripla capacitatea globală de energie regenerabilă...
‹ adv ›

Provocări în integrarea energiei regenerabile: Riscuri de pierdere a 2.000 TWh din producția globală

La finele acestui deceniu lumea va ajunge într-o situaţie în care va trebui să plătească pentru a închide mari...

Burduja: Suntem în evaluare cu trei proiecte depuse pe PNRR care sprijină producţia de panouri fotovoltaice şi de baterii

Ministerul Energiei evaluează în prezent trei proiecte depuse pe Investiţia 4 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole