Susţinerea crescătorilor de porci pentru reproducţie, astfel încât necesarul de consum al României de 9 milioane de porci să fie asigurat, reprezintă prioritatea numărul unu a ministrului propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu.
El a transmis că pe lista sa de priorităţi ca viitor ministru al Agriculturii se mai află implementarea programului privind crearea unui sistem de management al riscurilor în agricultură, pentru asigurarea stocurilor de materie primă (grâu, orz, floarea soarelui, soia, rapiţă) prin compensarea parţială a costurilor, continuarea sprijinului financiar decuplat de producţie şi a programelor de susţinere a producţiilor primare, respectiv de tomate în spaţii protejate şi de alte legume.
În ceea ce priveşte obiectivele de guvernare, Barbu a menţionat lansarea programelor de finanţare a investiţiilor în sistemul agroalimentar din fonduri europene pentru perioada 2023-2027, cu o valoare de 15,8 miliarde euro, concomitent cu finalizarea tuturor proiectelor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi a perioadei de tranziţie 2021-2022.
În acest sens, Barbu a anunţat că are un proiect de lege la Comisia de agricultură şi la Comisia juridică din Camera Deputaţilor prin care prima ieşire de indiviziune să se realizeze la nivel de unitate administrativ-teritorială.
Nu în ultimul rând, acesta a mai enumerat la obiective şi continuarea programului Agro IMM Invest, dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii cu capitalizare de piaţă medie, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar prin suplimentarea plafoanelor de finanţare.
De asemenea, a amintit despre consolidarea mediului asociativ, susţinerea aderării şi participării organizaţiilor de fermieri din România la structurile asociative din Uniunea Europeană.
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Potrivit Ministerului Agriculturii din Ungaria, vara anului 2024 a afectat considerabil cultura de floarea-soarelui. Precipitațiile din toamnă au provocat...