-2.7 C
București
vineri, 16 ianuarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleTulcea: S-a reluat pescuitul pe unele sectoare ale Dunării

Tulcea: S-a reluat pescuitul pe unele sectoare ale Dunării

Pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv pe Dunăre, în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, precum şi în sectorul care constituie frontieră cu Bulgaria s-a reluat începând de joi, potrivit ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an emis de Ministerul Agriculturii şi cel al Mediului.

În cele două zone, prohibiţia pescuitului s-a desfăşurat în perioada 16 aprilie-30 mai, iar în celelalte habitate naturale din România prohibiţia va continua până pe 7 iunie, inclusiv.

‹ adv ›

Potrivit ordinului de prohibiţie din acest an, pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor ştiucă, şalău, somn şi crap este permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor din aceste specii, cu reţinerea unui singur exemplar/zi, dar nu mai mare de 3 kilograme, dintr-o singură specie.

Spre deosebire de anii trecuţi, în acest an, pescarii ce desfăşoară activităţi de pescuit recreativ/sportiv în Deltă nu pot transporta o cantitate de peşte mai mare de 10 kilograme de pescar sau 15 kilograme de familie, indiferent de numărul de zile în care au desfăşurat activitatea. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cine decide viitorul agriculturii europene. O luptă de putere în interiorul Consiliului UE

De luni întregi, la Bruxelles se duce o confruntare...
‹ adv ›

Piața globală a afinelor: volume mari, presiune și repoziționări între origini

Sezonul 2025/2026 al afinelor debutează sub semnul volumelor ridicate, al unei competiții tot mai intense între origini și al...

Depunerea deconturilor pentru bunăstarea animalelor: termen-limită 2 februarie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că beneficiarii care și-au asumat angajamente în cadrul pachetelor privind...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole