11.7 C
București
luni, 22 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleConsiliul UE a ajuns la un acord cu privire la noi norme...

Consiliul UE a ajuns la un acord cu privire la noi norme pentru combaterea pescuitului excesiv

Consiliul UE a ajuns marţi la un acord provizoriu cu Parlamentul European cu privire la norme actualizate pentru a contribui la prevenirea pescuitului excesiv, informează un comunicat de presă al preşedinţiei suedeze a UE.

Revizuirea sistemului de control al pescuitului modernizează modul în care sunt controlate activităţile de pescuit pentru a se asigura că navele UE şi cele care pescuiesc în apele UE respectă normele stabilite în politica comună în domeniul pescuitului (PCP).

„Pescuitul excesiv nu este doar una dintre cele mai mari ameninţări la adresa mediului marin, ci afectează şi mijloacele de subzistenţă ale comunităţilor costiere ale UE. Pentru a preveni pescuitul excesiv, avem nevoie de un sistem modern şi eficace de control al pescuitului, care să valorifice cele mai recente evoluţii tehnologice. Acordul de astăzi ne aduce cu un pas mai aproape de realizarea acestui obiectiv, asigurând punerea în practică a principiilor de mediu consacrate în politica UE în domeniul pescuitului”, a declarat ministrul afacerilor rurale din Suedia, Peter Kullgren.

Acordul actualizează aproximativ 70% din normele existente pentru controlul navelor de pescuit, cu scopul de a face activităţile de pescuit ale UE mai durabile.

Pentru a asigura conformitatea cu PCP, toate navele de pescuit vor fi urmărite printr-un VMS (pentru anumite nave mai mici, aceste norme se vor aplica începând din 2029) şi vor trebui să-şi înregistreze capturile.

Pescarii practicanţi de pescuit recreativ care capturează anumite specii vor trebui să fie înregistraţi, să înregistreze şi să raporteze capturile prin intermediul unui sistem electronic. Totodată, vor fi utilizate instrumente de monitorizare electronică la distanţă pentru a se asigura că capturile nedorite sunt aduse la ţărm şi vor fi stabilite niveluri minime de sancţiuni financiare administrative pentru încălcări grave ale normelor PCP, ca alternativă la sancţiunile penale.

O listă de criterii comune pentru unele dintre încălcările grave incluse pe listă va fi convenită la nivelul UE.

Prin acest acord, va fi mai uşor să se urmărească produsele pescăreşti şi de acvacultură proaspete (inclusiv produsele prelucrate, în urma unui studiu al Comisiei şi a unei faze de tranziţie de cinci ani).

Există, de asemenea, noi norme privind marja de toleranţă (sau de eroare) atunci când se estimează capturile, norme care vor contribui la evitarea raportărilor eronate. Colectarea datelor privind pescuitul recreativ va fi, de asemenea, îmbunătăţită.

În cele din urmă, anumite nave mai mari vor fi echipate cu un dispozitiv de măsurare a puterii motorului, pentru a se asigura că capacitatea lor de pescuit rămâne în limitele stabilite în PCP. În general, noile norme se vor aplica de la doi la patru ani de la adoptarea lor. Acest lucru va lăsa suficient timp autorităţilor din domeniul pescuitului din UE şi altor părţi interesate relevante să se adapteze la noile cerinţe.

De asemenea, un sistem digital (cunoscut sub numele de „CATCH”) va fi introdus în contextul regimului de certificare a capturii pentru pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat (INN).

Scopul este de a se asigura că certificatele de captură şi alte documente conexe vor fi gestionate într-un mediu digital unic la nivelul UE, îmbunătăţindu-se astfel capacitatea autorităţilor de a detecta produsele provenite din pescuitul INN.

Ţările din afara UE vor putea să producă şi să valideze certificatele de captură direct în mediul digital CATCH. Pentru produsele pescăreşti importate în UE, importatorii vor trebui, de asemenea, să prezinte certificate de captură prin intermediul CATCH.

Ambasadorilor statelor membre pe lângă UE li se va solicita să aprobe acordul la care s-a ajuns cu Parlamentul în cadrul unei viitoare reuniuni a Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi. Textul regulamentului va face apoi obiectul unei revizuiri de către experţii jurişti-lingvişti înainte de a fi adoptat de miniştri în cadrul unei viitoare reuniuni a Consiliului. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Situaţia sectorului agricol, în analiză cu principalele partide politice europene

Viziunea grupurilor politice europene asupra situaţiei curente a sectorului...
‹ adv ›

CE sprijină industria fotovoltaicelor prin noua Cartă a energiei solare

Comisia Europeană şi-a intensificat eforturile de sprijinire a sectorului energiei solare din Europa prin promovarea semnării unei Carte europene...

Parlamentul European a adoptat reforma pieţei energiei electrice din UE

Parlamentul European a votat joi în favoarea propunerilor care vor face preţurile la energie electrică mai puţin dependente de...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole