22.1 C
București
miercuri, 4 iunie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGripa aviară: Brazilia declară urgenţă sanitară în toată ţara

Gripa aviară: Brazilia declară urgenţă sanitară în toată ţara

Ministerul brazilian al Agriculturii a declarat „urgenţă sanitară” în toată ţara, principalul exportator mondial de păsări de curte, după ce au fost găsite noi cazuri de gripă aviară la păsările sălbatice, scrie mediafax.ro.

Măsura, care va rămâne în vigoare timp de 180 de zile, are ca scop „prevenirea ca boala să ajungă la producţia de păsări de subzistenţă şi comercială, precum şi conservarea vieţii sălbatice şi a sănătăţii umane”, se arată într-un comunicat al ministerului.

‹ adv ›

Ministerul a adăugat că „mobilizează resurse” pentru a preveni răspândirea virusului. A fost extinsă şi interdicţia târgurilor, concursurilor şi expoziţiilor de păsări, care era deja în vigoare.

Autorităţile braziliene au anunţat că au identificat trei noi cazuri de gripă aviară, ridicând la opt numărul total de cazuri raportate de la jumătatea lunii mai în ţara, care până acum a fost ferită de boală.

Toate cazurile implică păsări sălbatice (şapte în statul Espirito Santo şi una în Rio de Janeiro, în sud-estul ţării). Potrivit datelor Ministerului Agriculturii din 2022, Brazilia este cel mai mare exportator de carne de pui din lume, cu 35% din piaţă. Gripa aviară cauzează o mortalitate ridicată la păsările sălbatice şi păsările de curte, cum ar fi raţele şi puii.

Mii de păsări au murit sau au fost sacrificate, sute de ferme au fost plasate în carantină şi, în unele cazuri, exporturile în America de Sud au fost anulate din cauza răspândirii virusului de anul trecut.

‹ adv ›

Transmiterea la om este rară şi are loc de obicei prin contactul apropiat cu păsările infectate.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Brazilia a confirmat primul focar de gripă aviară la o fermă

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de carne de...
‹ adv ›

Ţările de Jos demarează un program pilot de vaccinare împotriva gripei aviare la o fermă de găini ouătoare

Ţările de Jos, unul dintre cei mari exportatori mondiali de ouă, au demarat luni, la o fermă de găini...

Reuters: SUA vor cheltui un miliard de dolari pentru a combate gripa aviară

Statele Unite vor investi până la un miliard de dolari pentru a combate răspândirea gripei aviare, inclusiv prin majorarea...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole