Guvernele ar trebui să se gândească la vaccinarea efectivelor de păsări împotriva gripei aviare pentru a evita situaţia în care acest virus, care a ucis deja sute de milioane de păsări şi a infectat şi mamifere la nivel mondial, să se transforme într-o nouă pandemie, a transmis duminică Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE), informează Reuters.
Având în vedere severitatea actualei epidemii de gripă aviară, pagubele economice şi personale provocate, guvernele au început să ia în considerare vaccinarea efectivelor de păsări. Cu toate acestea, unele guverne, precum cel din SUA, rămân reticente la această idee din cauza perturbărilor provocate schimburilor comerciale care ar decurge de pe urma vaccinării.
Începând de astăzi, Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală organizează o reuniune generală de cinci zile care se va concentra pe controlul global al gripei aviare înalt patogene (HPAI). Un sondaj efectuat de OIE arată că doar 25% din statele membre ar accepta importurile de produse de la păsările care au fost vaccinate împotriva HPAI.
Cele 27 de state membre UE au convenit anul trecut să implementeze o strategie de vaccinare împotriva gripei aviare. Franţa ar urma să fie primul stat care implementează o astfel de strategie, începând, la toamnă, cu efectivele de raţe.
Departamentul american al Agriculturii (USDA) a declarat vineri pentru Reuters că:
Cu toate acestea, USDA consideră în continuare că măsurile de biosecuritate sunt cel mai eficient instrument pentru eliminarea virusului în rândul fermelor de păsări.
Riscul pentru oameni de pe urma gripei aviare rămâne scăzut, dar ţările trebuie să se pregătească pentru orice modificare a status quo-ului, a apreciat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Monique Eloit a apreciat că vaccinarea ar trebui să se concentreze pe păsările crescute în libertate, în special raţe, deoarece virusul gripei aviare este transmis de păsările migratoare care sunt deja infectate. Vaccinarea puilor de carne crescuţi în ferme, care reprezintă aproximativ 60% din producţia globală de carne de pasăre, are mai puţin sens, a spus Monique Eloit.
În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.