Busuiocul (Ocimum basilicum) se cultivă atât ca plantă condimentară, cât şi ca plantă aromatică şi medicinală. Frunzele de busuioc sunt bogate în uleiuri eterice (0,1 – 0,4 %), care la rândul său este bogat în estragol (până la 80 %) şi linalool.
Frunzele şi partea superioară a lăstarilor tineri au aromă plăcută (de piper, mentă sau lămâie) şi se folosesc (în stare proaspătă sau uscată) la aromatizarea mâncărurilor din carne şi peşte, a sosurilor, salatelor, a sucurilor şi conservelor din legume.
Mai este folosit în industria parfumurilor, în cosmetică şi cofetărie.
Busuiocul este originar din India, China, Siri-Lanka, de unde s-a răspândit pe tot globul. În Europa a fost introdus pe la mijlocul secolului al XVI-lea.
Cum arată busuiocul
Este o plantă anuală din familia Lamiacee, cu rădăcină pivotantă, bogat ramificată, masa principală a rădăcinilor găsindu-se în stratul fertil de la suprafaţa solului.
Planta este de culoare verde-deschis, pubescentă şi puternic aromată, cu tulpină erectă, înaltă de 30-70 cm, patru-muchiată, ramificată de la bază şi poartă frunze simple, ovale sau oval-lanceolate, cu marginea întreagă sau slab dinţată, pe partea inferioară cu numeroase glande secretoare de uleiuri eterice.
Florile sunt mici, de culoare albă sau roz, grupate în inflorescențe cime axilare, asemănătoare unui spic întrerupt.
Fructele sunt mici de 2 mm lungime și 1 mm diamentru (600-800 semințe într-un g), de culoare brun-închis sau aproape negre, protejate de caliciu persistent.
În cultură se întâlnesc mai multe forme de busuioc, deosebindu-se după culoare, forma şi mărimea frunzelor şi portul plantelor. Cele mai populare varietâțifiind:
O. basilicum, f. minimum – cu port pitic şi frunze mici, cu aromă puternică, cu tipurile:
- Viridis – cu frunze verzi;
- Violaceum – cu frunze de culoare violacee;
- Viridicrispum – cu frunze verzi şi creţe;
- Violacrispum – cu frunze violacei şi creţe.
O. basilicum, f. bulatum – cu frunze băşicate şi îndoite la margine;
O. basilicum, f. comosum – cu tufa pitică şi foarte deasă.
Cele mai bogate în uleiuri eterice sunt formele cu frunza mică, dar cele cu frunze mari dau producţii duble.
Se cunosc şi alte specii care sunt apreciate în parfumerie, ca: O. gratissimum L. şi O. canum Sims. O. gratissimum.
Cerințele busuiocului față de factorii de mediu
Temperatura. Busuiocul este o plantă iubitoare de căldură şi nu rezistă nici la cele mai uşoare îngheţuri. Creşte încet şi se dezvoltă insuficient la temperaturi pozitive scăzute.
Faţă de lumină este mai puţin pretenţios, dând producţii bune chiar şi la umbră.
Soluri. Cele mai bune rezultate, cu producţii mari şi conţinut bogat în uleiuri eterice, se obţin atunci când busuiocul este cultivat pe terenuri însorite, suficient de umede, bogate în humus şi elemente nutritive, cu textură uşoară sau mijlocie, plane sau cu expoziţie sudică sau sud-vestică, cu reacţie neutră (pH 6,5 – 7,5).
Citește și Coriandrul – cerințe de cultivare și întreținere
Cum se cultivă busuiocul
Cele mai bune premergătoare pentru cultura busuiocului sunt leguminoasele şi cerealele de toamnă. Pentru a preveni îmbolnăvirea de fuzarioză cultura de busuioc poate reveni după cel puţin 10-12 ani.
Pregătirea terenului începe din toamnă prin administrare de îngrăşăminte organice (40 t/ha gunoi de grajd) şi îngrăşăminte minerale (400 kg/ha superfosfat şi 150 kg/ha sare potasică), care se încorporează în sol printr-o arătură adâncă la 28-30 cm.
Primăvara, până la semănat sau plantat, terenul se menţine afânat şi curat de buruieni. Înfiinţarea culturii se face prin semănat direct sau prin răsad.
Semănatul în câmp se face primăvara, după ce a trecut pericolul brumelor târzii, la adâncimea de 1,5-2 cm, cu distanţa între rânduri de 20 cm pentru soiurile pitice şi mai mare (35-70 cm) pentru cele cu port semiînalt sau înalt.
Norma de sămânţă este de 10 kg/ha.
Pentru producerea răsadurilor se seamănă în a doua decadă a lunii martie în răsadniţe sau în sere înmulţitor, folosind circa 6 g seminţe la m2 .
Lucrările de îngrijire aplicate răsadurilor sunt cele obişnuite. Nu se repică.
Plantarea răsadurilor în câmp se face în perioada 25 aprilie – 20 mai, la 20 cm între rânduri şi 10-12 cm între plante pe rând (pentru soiurile cu port pitic) sau la 35-70 cm între rânduri şi 20-25 cm între plante pe rând (pentre soiurile cu port semiînalt sau înalt).
Cum se îngrijește busuiocul
În prima parte a perioadei de vegetaţie plantele de busuioc se dezvoltă foarte încet şi au nevoie de îngrijire minuțioasă.
Lucrările de îngrijire constau în praşile mecanice pe intervalele dintre rânduri (de 2-3 ori) şi praşile manuale între plante pe rând. Prima praşilă mecanică se execută la adâncimea de 6-8 cm iar cea de a doua şi a treia la adâncimea de 10- 12 cm.
Pentru culturile obţinute prin semănat direct în câmp, când plantele au 6-8 cm înălţime, se face răritul, care coincide, de obicei, cu prima praşilă manuală.
În timpul perioadei de vegetaţie se fac două fertilizări suplimentare: prima fertilizare se aplică la trei săptămâni după plantare, iar a doua la două săptămâni după prima, administrându-se câte 100 kg/ha azotat de amoniu şi 100 kg/ha superfosfat.
Pentru menţinerea umidităţii optime de 70%, în timpul perioadei de vegetaţie, se fac 5-6 udări cu utilizarea a câte 400-450 m3 apă la ha. Se fac tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Când și cum se recoltează busuiocul
Recoltarea se face manual, prin tăierea lăstarilor în perioada înfloritului în masă a plantelor, din iunie până toamna la apariţia buruienilor.
Această operaţie se face pe timp uscat şi cald. Se usucă în snopi mici, la umbră sau în uscătorii speciale la temperatura de 30-350 C.
Se pot obţine 10-12 t/ha lăstari proaspeţi sau 2-3 t/ha lăstari uscaţi.
Materia primă destinată extragerii uleiurilor eterice trebuie să aibă o umiditate de cel mult 10-12 %, iar impurităţile (plante străine) să nu depăşească 2%.
Ar putea să-ți placă și Cum se cultivă salvia. Îngrijire și cerințe față de mediu
