12.3 C
București
miercuri, 20 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleOPEC îşi menţine estimările privind consumul mondial de petrol, dar le reduce...

OPEC îşi menţine estimările privind consumul mondial de petrol, dar le reduce în cazul Europei

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) menţine nemodificate estimările privind consumul mondial de petrol în 2023, la circa 101,9 milioane de barili pe zi (mbz), cu 2,3% mai mult faţă de 2022, dar a revizuit uşor în scădere cererea în ţările bogate din Europa, unica regiune la nivel global unde este preconizată o diminuare, relatează agenţia EFE.

Conform noilor previziuni, incluse în raportul pentru luna aprilie privind piaţa, OPEC estimează că în ţările europene mai industrializate consumul va scădea cu 0,3% comparativ cu anul trecut, la 13,46 mbz.

În raport, OPEC preconizează un consum mai mic faţă de cel calculat în urmă cu o lună în toate trimestrele anului şi reaminteşte că deja, în decembrie 2022, cererea s-a redus pentru a patra lună consecutiv în regiune.

„Cererea de petrol a fost afectată de slăbirea rezultatelor macroeconomice şi evoluţia geopolitică a regiunii”, menţionează OPEC, reamintind că, deşi inflaţia a scăzut până la 9,2%, este în continuare mult peste obiectivul de 2% stabilit de Banca Centrală Europeană pentru zona euro.

‹ adv ›

Totuşi, organizaţia are încredere că în trimestrul al treilea va avea loc o anumită recuperare a consumului, impulsionată de utilizarea combustibilului pentru aviaţie şi de benzină, dar avertizează că vor persista riscurile, din cauza persistentei posibilităţi de recesiune în regiune.

În restul lumii, China şi India vor continua să înregistreze creşteri ale cererii, cu majorări în jur de 5% faţă de anul anterior.

Cei doi giganţi asiatici vor consuma împreună, în 2023, conform acestor calcule, 21 mbz, echivalentul a 20% din consumul mondial al Planetei.

În ceea ce priveşte China, OPEC semnalează că cererea a revenit în forţă odată cu eliminarea politicilor restrictive de luptă împotriva pandemiei de Covid-19 şi că mobilitatea internă şi călătoriile cu avionul sunt aproape de 80% din nivelurile prepandemie.

În America Latină, consumul de petrol va creşte cu 0,16 %, un nivel apropiat de cel calculat în raportul anterior.

Creşterea mobilităţii şi a transportului aerian explică în bună parte această majorare, potrivit OPEC.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Rosneft şi Lukoil îşi vor reduce exporturile de petrol din portul Novorossiisk de la Marea Neagră

Companiile petroliere ruseşti Rosneft şi Lukoil îşi vor reduce...
‹ adv ›

Eurostat: România este al treilea mare producător de petrol din UE

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca...

Reuters: Cotaţia petrolului continuă să crească, în contextul tensiunilor geopolitice

Preţul petrolului a crescut miercuri cu peste 3%, iar avansul a continuat joi, deoarece escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole