Serviciile veterinare din România au înaintat Iordaniei, ţară în care sunt exportate anual sute de mii de animale vii, solicitarea de a reduce de la 21 la 14 zile perioada de carantină pentru ovinele destinate exportului, în vederea sprijinirii crescătorilor români de animale, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Ioan Oleleu.
Oleleu afirmă că această reuşită cu Iordania poate să ofere României posibilitatea de a redeschide discuţiile şi cu alte state, unde există perioade destul de lungi de carantină în centrele de colectare, respectiv perioada maximă de 28 de zile.
În opinia sa, Israel este o altă ţară unde România exportă bovine, ovine şi caprine vii, însă se află într-o fază destul de avansată pentru exportul cărnii de animale rezultate în urma sacrificării în unităţile din ţara noastră.
Rolul serviciilor sanitare veterinare naţionale este de a garanta toate condiţiile care sunt agreate cu ţările unde urmează să plece animalele, iar pentru fiecare ţară sunt agreate certificate sanitare veterinare de transport, precum şi analizele care se fac în România, având în vedere că ANSVSA, autoritatea competentă în domeniu, trebuie să garanteze sănătatea animalelor care pleacă de la noi în alte ţări.
Potrivit sursei citate, partea iordaniană a fost convinsă, cu ocazia vizitei efectuate în România, să reducă perioada de carantină şi datorită prezentării din punct de vedere tehnic a programului strategic de monitorizare a bolilor în România, prezentare realizată la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animalelor (IDSA).
Oleleu a precizat că ministrul iordanian al Agriculturii a propus organizarea unor sesiuni de instruire în domeniul sanitar veterinar pentru medicii veterinari iordanieni în cadrul IDSA sau la nivelul DSVSA-urilor, acesta fiind „un proces susţinut pe componenta financiară şi de către ministrul Agriculturii din România, domnul Petre Daea”.
Alte oportunităţi pentru exportul de animale vii, unde sunt în curs de negociere condiţiile sanitare veterinare, sunt în Libia şi Liban, în timp ce cu China se poartă încă negocieri pentru exportul de animale vii, România fiind prezentă doar cu produse procesate, respectiv miere, lactate, dar în cantităţi destul de reduse.
În cazul existenţei unor boli la animale pe teritoriul României, Oleleu a transmis că pentru fiecare boală este nevoie de o strategie separată, iar ANSVSA a elaborat astfel de strategii în aşa fel încât teritoriul României să devină îndemn la aceste boli şi să nu mai ridice probleme în ceea ce priveşte exporturile de animale.
Nu în ultimul rând, vicepreşedintele ANSVA a afirmat că serviciile sanitare veterinare din România, cu toate criticile pe care le mai înregistrează uneori, „este unul foarte solid şi foarte aşezat la nivel naţional”.
Conform datelor centralizate de ANSVSA, România a exportat anul trecut peste 1,56 milioane de bovine şi ovine vii în ţări din afara spaţiului comunitar, Iordania, Arabia Saudită şi Israel fiind primele destinaţii pentru animalele româneşti.
Din totalul celor 1.567.934 de animale exportate în ţări terţe, aproape 94% sunt ovine, respectiv 1.468.408 capete, iar 99.526 bovine.
Pe primul loc în topul exporturilor se află Iordania cu 996.163 bovine şi ovine vii, ponderea fiind deţinută tot de oi, respectiv 973.175 capete. Arabia Saudită ocupă poziţia a doua, cu un total 466.035 animale, din care 462.189 ovine şi 3.846 bovine, iar Israel, locul 3, cu 85.708 capete (17.984 ovine şi 67.724 bovine). Alte ţări terţe în care au mai ajuns anul trecut animalele autohtone au fost: Liban, Libia, Iraq şi Kuweit.
La 1 decembrie 2021, România avea un efectiv total de 1,819 milioane de bovine şi de 11,356 milioane de ovine. România s-a situat pe locul zece în Uniunea Europeană la efectivele de bovine şi pe locul trei în rândul statelor membre, după Spania şi Grecia, la efectivele de ovine.