5.2 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCFRO propune crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea...

CFRO propune crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri pentru Agricultură

Clubul Fermierilor Români a organizat ieri, 29 martie 2023, un eveniment special în Parlamentul European, având alături o delegație formată din 30 de tineri fermieri, pentru a prezenta conceptul, modelul de acțiune și rezultatele programului de formare Tineri Lideri pentru Agricultură (TLA), desfășurat în România începând cu 2019.

Clubul Fermierilor Români consideră studiul de caz oferit de programul TLA ca un model de bună practică europeană și propune extrapolarea conceptului la nivel european, prin crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri pentru Agricultură.

Centrul European de Excelență ar avea ca principal rol formarea tinerilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și conducerea ecosistemelor agricole, implicarea pro-activă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.  

„Tehnologia este singurul diferențiator în curba de dezvoltare a agriculturii, care asigură saltul către următoarea etapă de performanță și sustenabilitate. Astăzi, politicile agricole vizează Agricultura 4.0 – 5.0, dar pe teren, fermierii sunt la nivelul 3.0, chiar 2.0. Fermierul și familia sa dețin cheia pentru implementarea tehnologiei în fermă, dar ecosistemele de fermieri de astăzi sunt conduse de către fermieri cu vârstă medie de 60 de ani, care nu se pot adapta schimbărilor tehnologice.

Soluția noastră a fost crearea programului Tineri Lideri pentru Agricultură cu scopul de a forma 1000 de tineri lideri fermieri, copii de fermieri, pregătiți să preia conducerea ecosistemelor agricole pentru a asigura schimbarea și transformarea agriculturii de mâine”, a declarat Jabbar Kanani, Membru în Consiliul Director și Coordonator al Inițiativei Next Generation din cadrul Clubului Fermierilor Români.

‹ adv ›

De asemenea, un obiectiv al programului îl reprezintă crearea unei comunități de tineri fermieri interconectați, care lucrează împreună pentru a găsi soluții la provocările curente legate de schimbările climatice, disponibilitatea forței de muncă sau accesul la tehnologii moderne.

Centrul ar putea astfel juca un rol important în promovarea inovării și a cercetării în agricultură, contribuind la dezvoltarea de soluții noi și la încurajarea utilizării de tehnologii și practici agricole sustenabile.

„Programul Tineri Lideri pentru Agricultură (TLA) a fost o experiență cu adevărat revelatoare pentru mine. Cursurile de vânzări, marketing, resurse umane, public speaking m-au ajutat sa îmi lărgesc orizontul de cunoaștere în ceea ce privește desfășurarea unei activități în zona de agribusiness.

În plus, accesul la o comunitate de tineri care împărtășesc aceleași interese ca mine mi-a accelerat dezvoltarea, atât la nivel personal, cât și profesional, facilitându-mi în permanență accesul la informație. Cred ca programul TLA merită să fie scalat la nivel european, deoarece ar permite extinderea comunității de tineri care s-a format, iar schimbul de experiențe și cunoștințe s-ar propaga mai departe.

Consider că România este cea mai bună țară pentru a deveni un centru de excelență în acest sens, deoarece am reușit să dobândim expertiza necesară în urma organizării cu succes a patru serii a programului TLA, care a derivat ulterior în alte proiecte, precum programul de mentorat și grupul de reflecție Agrinnovator, dedicate elaborării propunerilor de politici publice pentru susținerea digitalizării agriculturii”, a declarat Petruța Deac, membru în echipa Agrinnovator și absolventă a celei de-a treia serii a programului Tineri Lideri pentru Agricultură.

Evenimentul organizat de Clubul Fermierilor Români în Parlamentul European a fost susținut de domnii Daniel Buda și Vasile Blaga, europarlamentari români, care consideră că programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” reprezintă un exemplu de succes în ceea ce privește promovarea și formarea tinerilor în domeniul agricol.

„În primul rând, aș dori să mulțumesc Clubului Fermierilor Români pentru că au decis să vină în Parlamentul European să expună acest model de bune practici legat de ceea ce înseamnă Tineri Lideri pentru Agricultură, un model de bune practici care, în opinia mea, ar trebui să fie extins în toate domeniile, nu doar în agricultură pentru că avem nevoie în toate sectoarele de astfel de modele de lucru.

Agricultura trebuie să fie făcută de profesioniști, ori pentru a face acest lucru, ai nevoie de informație, de pregătire, de formare profesională, indiferent de domeniul din care vii. Noi, ca europarlamentari, indiferent grupurile politice, ne vom manifesta ca ambasadori ai acestui program deoarece credem că doar așa putem să vorbim de o agricultură performantă, agricultură care să aibă capacitatea și posibilitatea să producă alimente de calitate și, în același timp, la prețuri accesibile pentru consumatori.”Daniel Buda, Vicepreședinte Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Parlamentului și Comisiei Europene, ai Guvernului României și ai altor organizații de profil din țară și din străinătate, precum și absolvenți ai Tineri Lideri pentru Agricultură, care au relatat despre experiențele lor în cadrul programului, dar și despre proiectele pe care le-au dezvoltat după absolvire și care vizează inovația pentru o agricultură mai prietenoasă cu mediul, o agricultură mai eficientă.

Clubul Fermierilor Români promovează și pe plan european ideile care au stat la baza concepției și desfășurării programului Tineri Lideri pentru Agricultură, având în vedere atât reacțiile pozitive ale participanților, cât și relevanța acestor idei pentru multe dintre țările membre ale UE.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură, lansat în 2019, se adresează absolvenților de facultate, cu vârsta până la 35 de ani, care doresc să preia afacerea de familie în agricultură sau să-și dezvolte o afacere în acest domeniu.

Tineri Lideri pentru Agricultură și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul tinerilor în comunitatea rurală. Programul este ajuns la a patra ediție și are în prezent 225 de absolvenți.

Începând cu ediția 2021-2022, tinerii fermieri din Republica Moldova și Serbia, vorbitori de limba română, beneficiază de burse de studiu, putând participa la cursurile oferite prin program. Clubul s-a angajat să formeze peste 1.000 de tineri absolvenți ai Programului TLA până în 2027/2028.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură reprezintă un proiect de anvergura al Clubului Fermierilor Români, prin intermediul căruia tinerii fermieri beneficiază de suport în dezvoltarea abilităților de leadership, învățarea unor tehnologii și practici agricole moderne, precum și de sprijin în mai buna înțelegere a aspectelor de ordin legislativ și fiscal, atât la nivel național, cât și european.

Despre Clubul Fermierilor Români

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului. Proiectele vizează domeniile legislativ, fiscal, tehnologie și resurse umane și își propun să identifice soluții care să răspundă în mod real, concret, problemelor cu care se confruntă fermierii.

Clubul Fermierilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Fermierul Sandor Darabont a preluat mandatul de Președinte al Clubului Fermierilor Români

Începând cu 1 iulie 2024, Sandor Darabont a preluat...
‹ adv ›

CFRO: Au început înscrierile în programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, Ediția 2024-2025

Clubul Fermierilor Români anunță că în prezent există o Comunitate de peste 300 de absolvenți, construită în cadrul Programului „Tineri Lideri pentru...

Delegația CFRO s-a întâlnit cu Comisarul Wojciechowski cu scopul de a definitiva viitorul agriculturii europene

Delegația Clubului Fermierilor Români, formată din membri ai Consiliului Director și ai Consiliului Național de Coordonare și 30 de...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole