24.9 C
București
vineri, 14 iunie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleRomsilva va planta 20 de milioane de puieţi forestieri în campania de...

Romsilva va planta 20 de milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de primăvară

Circa 20 de milioane de puieţi forestieri vor fi plantaţi de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, iar 9.643 hectare fond forestier proprietate publică a statului vor fi regenerate.

Potrivit regiei, din totalul suprafeţelor regenerate, pe 6.766 hectare vor fi efectuate regenerări naturale, iar pe 2.877 hectare, acţiuni de regenerarea artificială, prin lucrări de împăduriri.

Tot în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, în fondul forestier de stat administrat de RNP – Romsilva vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.997 hectare şi lucrări de refacere a plantaţiilor pe alte 537 hectare.

Cele mai mari suprafeţe de fond forestier regenerate natural în campania de împăduriri de primăvară sunt administrate de Direcţia Silvică Suceava – cu 858 hectare, urmată de direcţiile silvice Bacău (580 hectare) şi Arad (420).

În ceea ce priveşte regenerările artificiale, cea mai mare suprafaţă de fond forestier care va beneficia de lucrări de împăduriri este administrată tot de Direcţia Silvică Suceava, cu un total de 829 hectare, urmată de direcţiile silvice Vrancea (223 hectare) şi Mureş (156 hectare).

Romsilva precizează că, în acest an, campania de împăduriri de primăvară se suprapune, parţial, cu Luna Plantării Arborilor, marcată anual, între 15 martie şi 15 aprilie, conform Codului Silvic, prin numeroase acţiuni de împădurire, acţiuni de popularizare şi educaţie forestieră.

„Având în vedere condiţiile meteorologice favorabile, campania de împăduriri de primăvară a debutat înainte de 15 martie la mai multe direcţii silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi va continua şi după 15 aprilie, când se încheie Luna Plantării Arborilor, până la finalizarea programului campaniei”.

Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Romsilva, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi de toamnă, prevede regenerarea a 13.126 de hectare fond forestier, 8.893 hectare prin regenerări naturale şi 4.233 hectare prin regenerări artificiale, lucrări de completări curente în plantaţii pe 2.368 hectare şi lucrări de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe 826 hectare, pentru toate lucrările fiind alocat un buget de 220,4 milioane lei.

În ultimii cinci ani, Regia a regenerat 72.545 hectare în fondul forestier proprietatea publică a statului, din care 48.217 hectare prin regenerări naturale şi 24.328 hectare prin lucrări de împăduriri, plantând 132,9 milioane de puieţi forestieri.

RNP – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru aproximativ un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

De asemenea, instituţia se ocupă de 22 de parcuri naţionale, precum şi de 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Romsilva: Peste 200 mln de lei pentru plantarea a 25,2 mln de puieţi forestieri în pădurile de stat, în 2023

Peste 25 de milioane de puieţi forestieri au fost plantaţi în pădurile de stat, fiind astfel regenerate 14.368 de...

Romsilva: Venituri de aproape 35 de milioane de lei din activităţi cinegetice şi din valorificarea produselor pădurii

Veniturile Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva din activităţi cinegetice şi din vânzarea fructelor de pădure, a trufelor,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole