Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ploi, ninsori şi viscol, valabilă până sâmbătă după-amiaza în zonele montane din 13 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii însemnate cantitativ în rest, până luni.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 24 februarie, ora 20:00 – 25 februarie, ora 16:00, va fi valabil Codul galben de vremea rea. Astfel, în Crişana şi, local, în Banat, Maramureş şi în nordul Transilvaniei, precum şi la altitudini sub 1.500 de metri în zona Carpaţilor Occidentali, în vestul Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25 – 40 l/mp, iar izolat vor depăşi 50 – 60 l/mp.
De asemenea, la altitudini mai mari de 1.700 de metri va ninge, vântul va avea intensificări susţinute cu rafale de peste 90 – 100 km/h şi va fi viscol.
Judeţe vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Bihor, Arad, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.
Totodată, în perioada 24 februarie, ora 20:00 – 27 februarie, ora 12:00 va fi în vigoare o informare de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului în restul teritorului. Aria precipitaţiilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice şi va cuprinde aproape toată ţara.
Vor fi ploi, iar mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri lapoviţe şi ninsori, însă din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 februarie) se vor transforma treptat, astfel încât vor predomina ninsorile în vest, nord şi centru, precum şi în zonele montane unde se va depune strat consistent de zăpadă. Pe toată perioada se vor acumula peste 60 – 80 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali.
Vântul va avea temporar intensificări pe creste, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de sâmbătă, când rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h şi va fi viscol. Tot atunci vor fi intensificări local şi în restul ţării, în general de 50 – 60 km/h.
Pentru zona Municipiului Bucureşti, meteorologii prognozează, până luni, la ora 12:00, o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă din an, astfel că temperaturile maxime se vor situa între 15 şi 19 grade (valori în general cu 8 – 10 grade mai ridicate decât media climatologică), iar cele minime între 2 şi 7 grade.
Cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată din a doua parte a zilei de duminică.
Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu uşoare intensificări (rafale în jur de 40 – 45 km/h).