14.5 C
București
joi, 10 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageArticoleProducerea substratului pentru răsad – ce putem și ce nu e recomandat...

Producerea substratului pentru răsad – ce putem și ce nu e recomandat să utilizăm

De calitatea substratului utilizat la producerea răsadurilor, depinde mult cum acestea se vor dezvolta ulterior. Din acest motiv, nu este recomandat să subestimăm importanța substratului și componentelor pe care le utilizăm la producerea acestuia.

Chiar dacă în magazine se vând amestecuri gata pentru utilizare, în cazul cantităților mici produse, grădinarii preferă să opteze pentru amestecuri făcute de sine stătător, astfel economisind bani.

În acest articol discutăm despre principalele tipuri de substrat utilizate la creșterea răsadurilor și particularitățile lor, ce componente ar fi bine să excludem și cum le combinăm pentru o nutriție bună a răsadurilor.

‹ adv ›

Este recomandată combinarea mai multor componente și nu utilizarea unui singur în producerea substratului pentru răsaduri.

Utilizarea doar a pământului, turbei sau, cu atât mai mult, perlitului pur și simplu nu poate oferi răsadurilor toți nutrienții necesari. Acest lucru se referă și la vata minerală, și la substratului de nucă de cocos.

Plantele ce se dezvoltă într-un astfel de substrat, în cazul în care nu este îmbogățit suplimentar cu îngrășăminte, se pot dezvolta doar atâta timp, cât au suficientă nutriție din semințe (aproximativ până când apare prima frunză adevărată).

O altă variantă populară este utilizarea pastilelor de turbă. Acestea sunt un substrat gata făcut, ce, de obicei, include și fertilizanții sau chiar fungicide necesare pentru evitarea dezvoltării bolilor.

Detalii despre producerea răsadurilor în pastile de turbă pe acest link.

Ar trebui să fim conștienți că, chiar și „pământul din grădină” trebuie de obicei îmbogățit, pentru a asigura nutriția necesară. Din acest motiv, este recomandată utilizarea amestecurilor nutritive pentru producerea răsadurilor.

Important! Nu este recomandată nici fertilizarea excesivă a substratului, acest lucru poate duce la creșterea excesivă a părții aeriene a răsadurilor în detrimentul rădăcinilor, dezvoltarea cărora este foarte importantă pentru prinderea ulterioară a răsadurilor.

Ce nu e recomandat să adăugăm în amestecul de sol la producerea răsadurilor

Unele componente par la prima vedere utile în producerea substratului pentru răsadul de legume. În realitate, însă, ar putea produce mai mult rău decât bine. Și aici ne referim la:

  • gunoiul de grajd proaspăt, frunze verzi (și alte reziduuri de plante proaspete) – la descompunerea acestora amestecul va începe să se supraîncălzească, ceea ce este periculos pentru rădăcinile plantelor tinere.
  • argilă – va face solul mai dens și mai greu, iar la producerea răsadurilor este foarte important solul ușor, din care vor putea fi scoase cu ușurință plantele.
  • rumegușul proaspăt și scoarța de copac – pot acidifia excesiv solul, ceea ce este inacceptabil pentru majoritatea tipurilor de răsaduri.

Ce putem utiliza la producerea substratului pentru răsaduri

Pentru ca răsadurile să se simtă confortabil, puteți opta pentru mai multe variante de amestecuri. Principalele componente sunt menționate în continuare:

Pământ de țelină – este o componentă universală, utilizată des la producerea substraturilor. Este mai bine să folosiți pământ din zona în care urmează să plantați ulterior răsadurile crescute. De obicei, pământului de țelină îi revine cea mai mare parte a amestecului pentru răsad.

Turba – se adaugă pentru a crește fertilitatea, umiditatea și permeabilitatea solului. Pentru răsaduri se folosește numai turbă bine descompusă, care este saturată cu substanțe utile, ușor asimilabile și are o reacție neutră sau ușor acidă. Turba se adaugă în cantități de până la 30% din amestecul total.

Biohumusul / compostul maturat / mranița – toate aceste componente mai mult sau mai puțin se înlocuiesc unele cu altele și conțin o cantitate mare de nutrienți, care sunt ușor asimilabiți de plante.

Nisipul de râu / argila fină expandată – se sterilizează și se adaugă, în cantitate de până la 1/5 din volumul total al amestecului.

Hydrogel – polimerul are o capacitate mare de menținere a umidității, este adăugat în amestecul de sol pentru răsad ca rezervor pentru umiditate și nutrienți pe termen lung. La o găleată de 10 litri de amestec de sol se adaugă aproximativ 10 g de hydrogel (sau conform instrucțiunilor).

Rumegușul – permite solului să respire și absoarbe umezeala, afânează solul, asigurând dezvoltarea intensivă a sistemului radicular. Pentru răsaduri se folosește numai rumeguș bine maturat, care să nu acidifice solul și să nu „fure” azotul din plante. Se adaugă într-o cantitate de până la 1/4 din volumul amestecului.

Dacă aciditatea solului este ridicată, se poate adăuga și făină de var sau dolomit (1-2 linguri la o căldare de 10 litri), dacă este prea scăzută, turbă sau ace putrezite.

Pe lângă componentele „nutriționale”, este foarte de dorit să adăugați în sol aditivi de structurare a amestecului – perlit sau vermiculit.

Acestea afânează amestecul, planta se poate alimenta cu apă și aer mai ușor, ceea ce este foarte important pentru rădăcinile subțiri și imature ale plantelor mici și, de asemenea, împiedică dezvoltarea microflorei patogene.

De asemenea, vermiculitul saturează amestecul cu minerale utile.

Perlitul este o rocă de origine vulcanică. Acesta este reprezentat de niște bile mici de culoare albă, roșu-maro sau aproape neagră.

Proprietățile perlitului în amestecuri nutritive pentru răsaduri

  • absoarbe umezeala (de 4-5 ori volumul lui) și o dă treptat plantelor;
  • are proprietăți termoizolante;
  • natural, nu conține metale grele și substanțe toxice;
  • nu interacționează cu alte substanțe chimice;
  • nu se lipește chiar și atunci când este umed;
  • nu putrezește și nu se descompune;
  • nepotrivit pentru dăunători.

Proprietățile vermiculitului în amestecuri nutritive pentru răsaduri

  • nu se descompune, nu putrezește;
  • nu are miros;
  • natural, nu conține toxine și elemente grele;
  • nu interacționează cu alte componente;
  • durabil și ușor;
  • conține elemente utile (potasiu, magneziu, fier, calciu etc.);
  • are proprietăți de izolare termică.

Aceste componente sunt adăugate la amestecul de sol nutritiv preparat într-un volum de până la 20%.

Amestecul pentru răsaduri care cel puțin un sfert este format din perlit/vermiculit se usucă mai lent, nu acidifică substratul, reduce numărul de bacterii și ciuperci patogene și nu permite dezvoltarea mușchilor și lichenilor.

Amestecuri nutritive pentru răsaduri

Alte variante de amestecuri:

  • 3 părți de pământ de țelină, a câte 2 părți de mraniță și turbă, a câte 1 parte de compost și nisip, o găleată de 10 litri de amestec finit.
  • 2 părți de pământ de țelină, câte 1 parte de compost, turbă și rumeguș putrezit (nisip), plus îngrășăminte.

Amestecuri nutritive pentru creșterea răsadului de roșii

  • Mraniță și pământ înțelenit (3:2)
  • Mraniță, turbă, pământ de țelină, rumeguș putrezit (1:1:1:1)
  • Pământ de țelină, compost, nisip de râu (1:1:1)
  • Pământ de țelină, turbă, mraniță (1:2:1)

Amestecuri nutritive pentru creșterea răsadului de varză

  • Pământ de țelină, mraniță, turbă (2:1:1)
  • Pământ de țelină, compost, nisip de râu (1:2:1)

Amestecuri nutritive pentru creșterea răsadului de castraveți

  • Turbă, mraniță sau compost, rumeguș putrezit (2:2:1)
  • Pământ de țelină, compost din frunze, compost, vermiculit (3:3:3:1)

V-ar putea fi util și articolul despre Când se seamănă semințele pentru răsaduri de legume. Sfaturi.

‹ adv ›

2 COMENTARII

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Păstrarea cartofilor în depozite și condiții de casă

După recoltarea cartofilor, un rol important în menținerea calității...
‹ adv ›

Păstrarea cepei în depozite și condiții de casă

Tehnologia de depozitare a cepei pentru o păstrare de durată implică mai multe etape de pregătire: mai întâi, ceapa...

5 specii de plante semănate pentru a dezinfecta solul

Diferite specii de plante sunt cultivate în calitate de îngrășăminte verzi pentru a îmbunătăți structura solului, a-l îmbogăți cu...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole