Tuta absoluta sau molia minieră a tomatelor a devenit una dintre cele mai importante probleme la capitolul dăunători a culturii de tomate, pagubele produse putând să ajungă la 100%.
O problemă majoră atunci când vorbim despre controlul acestui dăunător vine și de la faptul că pentru majoritatea insecticidelor utilizate Tuta a dezvoltat rezistență. În plus, insecta este protejată în minele din frunze, respectiv, majoritatea tratamentelor sunt ineficiente.
Detalii despre ciclul de viață al Tuta absoluta și alte metode de combatere – pe acest link.
Pe de altă parte, de mai bine de un deceniu controlul biologic a fost mult analizat de către specialiști din sector, iar rezultatele obținute până la moment sunt destul de promițătoare.
În ultimii doi ani, COEXPHAL (Asociația Organizațiilor Producătorilor de Fructe și Legume din Almería) a investigat rolul diferitelor specii de insecte în controlul biologic al moliei miniere a tomatelor.
Atât COEXPHAL, cât și Institutul de cercetare în agricultura ecologică FiBL, pe care îl menționez tot mai mult în ultimele articole, propun o metodă eficientă de control a moliei Tuta absoluta în sere și solarii.
În urma cercetărilor a fost demonstrat că un control eficient este asigurat de către viespea parazitoidă Necremnus tutae, însă pentru ca aceasta să se instaleze în sere Dvs., dar și pentru a atrage alți inamici pentru Tuta, este nevoie de asigurarea tuturor condițiilor necesare și evitarea unor lucrări potențial dăunătoare.
În continuare, vom vorbi despre ce condiții necesită această insectă utilă, dar și altele, astfel încât să se răspândească suficient, asigurând controlul.
De fapt, utilizarea insectelor prădătoare sau parazitoide nu este nicidecum o inovație, ci o metodă a naturii de a le aduce pe toate în limita normelor. Metoda respectivă, însă, nu a prins popularitatea din cauza că utilizându-se multiple insecticide ușor de aplicat, eficiente în prima etapă, au fost distruse majoritatea insectelor utile, iar agricultura intensivă a contribuit la reducerea habitatelor naturale pentru acestea.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul controlului moliei miniere a tomatelor (Tuta absoluta), care în timp a dezvoltat rezistență la majoritatea insecticidelor, iar, pe de altă parte, de la acestea au avut de suferit inamicii naturali ai acestui dăunător.
Viespea Necremnus tutae s-a adaptat să utilizeze Tuta absoluta în calitate de gazdă, devenind un parazit bun al larvelor acesteia, asigurând o mortalitate de până la 70% a larvelor.
Important! Dacă la deschiderea galeriilor formate de tuta în frunze au fost depistate larve sau ouă ale viespei parazite Necremnus tutae sau în sere prezența altor inamici naturali este foarte importantă stoparea utilizării insecticidelor dăunătoare acestora.
Un alt aspect important în controlul biologic al Tuta absoluta este utilizarea feromonilor sexuali.
Capcanele cu feromoni sexuali sunt folosite ca instrument de detectare timpurie și capturarea în masă a adulților de Tuta absoluta prin tehnica „atrage și ucide”.
Important! Produse ce conțin Bacillus thuringiensis (Bt) sunt utilizate ca biopesticide împotriva moliei miniere a tomatelor (produce o proteină cristalină toxică ce afectează stadiul larvar al multor specii de lepidoptere).
Totodată, pentru a atrage insectele utile, inclusiv Necremnus tutae este recomandată înființarea în sere a unor fâșii de specia Lobularia maritima (Bărbișoara, albița).
Alte specii de plante pe care este recomandat să le plantați în sere, câmp deschis pentru a atrage insecte utile sunt menționate în continuare:
Pe lângă viespea parazitoidă Necremnus tutae, la nivel mondial se utilizează și alte specii utile disponibile comercial ce pot menține sub control dăunătorul până la crearea condițiilor favorabile de dezvoltare a Necremnus tutae.
Printre acestea se numără: ploșnița prădătoare Macrolophus pygmaeus – consumă ouă și larve ale musculiței albe de seră, Tuta, afide, acarieni.
În plus, în primăvară, putem întări controlul Tuta cu eliberări de Trichogramma achaea – o viespe mică parazitoidă ce depune ouă în ouăle acestui dăunător.
La fel, Nesidiocoris tenuis este utilizat pentru controlul biologic al musculițelor albe și al speciei Tuta absoluta, dar se hrănește și cu alte specii considerate dăunători, cum ar fi afide, acarieni, ouă de lepidoptere.
Populația acestuia însă trebuia monitorizată, deoarece poate produce pagube în cazul în care crește în număr excesiv. Se vinde în flacoane ca adulți și se recomandă introducerea acestuia foarte devreme, la începutul înfloririi, chiar și în absența unei infestări evidente cu dăunători, în doze de 0,5-1 individ/m2.
Important! Înlăturați frunzele cu galerii în momentul aflării larvelor în acestea și distrugeți-le pentru a evita răspândirea.
Pe lângă roșii, Tuta absoluta, de asemenea, atacă cartoful (Solanum tuberosum), pătlăgeaua vânătă (Solanum melongena), ciumăfaia (Datura stramonium) și zârna (Solanum nigrum) din familia Solanaceae iar din familia Fabaceae, fasolea (Vicia faba) și lucerna (Medicago sativa) (Mohamed si colab. 2015).
Distrugeți speciile respective crescute spontan în apropiere și respectați asolamentul evitând cultivarea acestora pentru a reduce din condițiile favorabile dezvoltării dăunătorului.
La final, aș dori să menționez următoarele: este important să înțelegem că un control eficient biologic, dar și convențional, este posibil doar dacă implementăm o strategie amplă, începând cu utilizarea materialului semincer sănătos, adaptat condițiilor, menținerea sănătății solului, respectarea asolamentului, înlăturarea la timp a resturilor vegetale, dar și neapărat asigurarea condițiile optime de creștere și dezvoltare a plantei.
V-ar putea plăcea și articolul despre Idei de combatere a omizilor în grădină fără produse chimice.
Bibliografie:
- PARASITOIDES AUTÓCTONOS DE LARVAS DE LA PLAGA INVASORA TUTA ABSOLUTA, Coexphal.
- Control de Tuta absoluta Meyrick (Lepidoptera: Gelechiidae) por Necremnus tutae en cultivos de tomate de invernadero en Almería. J. Van der Blom, K. Karakitsos y V. M. Giakoumaki (COEXPHAL, Dpto. Técnicas de Producción, La Mojonera, Almería, España). A. Robledo Camacho (BIOBEST, Sistemas Biológicos S.L., España).
- Molia minieră a tomatelor – Tuta absoluta. Autor: Rădulea Mădălina, ICDPP București.
- Biological control of Tuta absoluta (Tomato leaf miner) with Necremnus tutae in greenhouses. FIBL.
Buna ziua, de unde pot procura capcanele cu feromoni
Bună ziua, vă pot ajuta, scrieți-mi la acest număr +37379359620 (whatsApp, viber)