Prin intermediul noului Plan Național Strategic (PNS) 2023-2027, apicultorii vor avea o gamă variată de scheme de ajutor pe care le vor putea accesa, atât sub formă de plăți directe, cât și sub formă de proiecte de investiții.
Potrivit Ministerului Agriculturii, aceste intervenții vizează următoarele obiective: diversificarea produselor apicole, modernizarea exploataților în vederea achiziționării unor echipamente moderne, precum și promovarea materialului biologic apicol autohton.
În cadrul Pilonului I, prin Programul operațional apicol, se au în vedere următoarele tipuri de intervenții ce vizează:
- Servicii de consiliere, asistență tehnică, formare, informare și schimb de bune practici, inclusiv prin colaborarea în rețea, pentru apicultori și pentru organizațiile de apicultori;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cerii în vederea obținerii fagurilor artificiali, precum și achiziția de echipament pentru ambalarea mierii;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum raționalizarea transhumanței;
- Investiții în active corporale și necorporale, precum și alte acțiuni inclusiv pentru repopularea stupilor, inclusiv ameliorarea albinelor;
- Acțiuni de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole, a pierderilor de albine sau a scăderii productivității, precum și a substanțelor cu potențial toxic pentru albine;
- Promovare, comunicare și marketing, inclusiv acțiuni de monitorizare a pieței și activități care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privința calității produselor apicole.
În același timp, apicultorii vor putea accesa intervenții din Pilonul II, finanțate din FEADR, care pot contribui la consolidarea exploatațiilor apicole prin:
- investiții pentru exploatațiile agricole de mici dimensiuni care practică apicultura, instalarea și consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri implicați în sectorul apicol;
- investiții pentru dezvoltarea fermelor zootehnice în care investițiile subsectorul apicole sunt eligibile, investiții în condiționarea/depozitarea prelucrarea produselor agricole, înființarea grupurilor de producători.
Din analizele prezentate de Ministerul Agriculturii în PNS reiese faptul că numărul familiilor de albine a crescut progresiv de la 998.359 în anul 2008 la 2.352.599 în anul 2021, iar acest lucru s-a datorat în mare măsură și Programelor Naționale Apicole.
Potrivit MADR, potrivit unui sondaj realizat în 2021, în România erau înregistrați 32.864 de apicultori. Majoritatea dintre ei gestionau mai puțin de 75 de stupi și mai puțin de 10% au gestionat mai mult de 150 de stupi.
Producția medie internă de miere a fost de 16 kg/stup cu un cost de producție de 19,74 lei/kg. În anul 2023-2027, suma totală alocată sectorului apicol este de 60.816.300 euro. Cota anuală fiind de 12.163.260 EUR, 50% din acestea sunt de la UE și 50% din România.