Înierbarea terenurilor agricole are un rol deosebit în prevenirea eroziunii solurilor, dar și utilizarea eficientă a apei de irigare și din precipitații.
În procesul de testare a diferitor specii de plante utilizate pentru înierbarea terenurilor, unele dintre acestea s-au dovedit a avea un rol important în protejarea solurilor.
Chiar dacă tehnologiile de cultivare a acestor culturi sunt bine cunoscute, mulți fermieri evită să opteze pentru înierbarea terenului. Ceea ce este important să înțelegem, înierbarea nu înlocuiește lucrările necesare de realizat pe parcursul sezonului, ci contribuie la o mai bună eficiență a acestora.
Atunci când vorbim despre faptul că înierbarea terenului ajută la conservarea umidității, acest lucru se explică prin faptul că solurile sănătoase și întreţinute corespunzător, cu un conţinut ridicat de materie organică pot stoca cantităţi mari de apă comparativ cu cele degradate.
Eficienţa acestui procedeu a fost dovedită prin aceea că umiditatea absolută a aerului crește odată cu apropierea de suprafaţa acoperirii vegetale. Învelișul vegetal, fiind o suprafaţă mare de evaporare, este întotdeauna mai bogat în vapori de apă decât terenul liber de vegetaţie ori acoperit parţial.
Consumul de căldură pentru evaporare pe zi pe un teren slab acoperit va fi cu 120-130 de calorii/cm2 mai mult decât de pe un teren cu vegetaţie densă. La fel, s-a stabilit că la căderea plantelor erbacee din comunităţile de stepă, pajiști, pajiști-stepe se acumulează anual de la 60 la 140 kg/ha de materie organică cu un conţinut de 350 până la 700 kg/ha de diferite elemente chimice.
Multiplele cercetări au accentuat că secarea solurilor, dehumificarea, descompunerea și pierderea ireversibilă a volumelor considerabile de elemente nutritive, dezvoltarea diferitor forme de eroziuni sunt căzute de admiterea în vară a terenurilor agricole și pajiștilor neocupate cu vegetaţie.
Ce specii utilizăm pentru înierbarea terenurilor
Pentru înierbarea terenurilor pot fi utilizate diverse specii, inclusiv puteți lăsa să dirijeze lucrurile flora spontată. În cazul în care optați pentru înierbarea articială, tradiționalele două familii botanice includ cele mai multe specii de plante recomandate pentru înierbare: Graminee și Fabacee.
Totodată, alte plante cu rol protector pentru sol sunt iarba-mare, silfia, drobușorul, astra perenă.
Din familia Graminee (numită și Poaceae), cele mai reprezentative sunt golomățul, păiușul înalt, păiușul de livezi, raigrasul peren, timoftica, sorgul peren, pirul cristat.
DIn familia Fabacee (leguminoasele) – trifoiul roșu, lucerna comună sau galbenă, sparceta comună și de nisip, măzărichea, galega furajeră, ghizdeiul și lemnul dulce sunt cele mai recomandate la înierbarea terenurilor.
Pentru protejarea degradării solului prin conservarea apei – înierbare va fi benefică, în primul rând, prin introducerea în rotaţia culturilor de câmp a lucernei, sparcetei, mazării, chiar și a
unor ierburi perene.
Pregătirea terenului pentru semănatul învelișului de ierburi
Pe terenurile arabile, în funcţie de ceea ce se va cultiva după recoltarea culturilor predecesoare, se efectuează discuirea în două direcţii. Însămânţarea din toamnă a ierburilor perene poate fi efectuată după dezmiriștire, cu aplicarea semănătorilor din sistemul No till.
Termenele optime de însămânţare a ierburilor perene sunt – toamna la finele lui august – început de septembrie și primăvara – sfârșit de martie – începutul lui aprilie.
La plantele de cultură, ce au diferite cerinţe biologice, termenele și adâncimile de încorporare a seminţelor sunt de: ovăz – 2-3 cm, orz/ orzoaică, grâu – 4-7 cm, meiul – 1,5-2 cm, mazărea – 6-7 cm.
Pentru a evita greșelile, ar fi oportun să se examineze recomandările specifice culturii, ori să se consulte cu
specialiștii în domeniu.
Pe terenurile ce se supun ameliorării învelișului ierbos (pășuni, lunci, terenuri aferente drumurilor, râurilor, lacurilor etc.) precum și la fășiile de scurgere, benzile tampon, agroterase, debușee, ogașe, ravene, lucrul de pregătire a terenului pentru înierbare constă în:
- Examinarea stării, ce ar evidenţia nivelul de degradare a solului, gradul de acoperire cu vegetaţie a suprafeţei terenului, raportul ierburilor folositoare, nefolositoare și buruienilor. La un nivel înalt de degradare a solului se va aprecia necesitatea și apoi se vor introduce îngrășămintele respective. Obligatoriu trebuie reînsămânţate terenurile cu un grad de acoperire cu vegetaţie mai mic de 50-60%, speciile nevaloroase depășesc 60 -70 la sută, iar gradul de îmburuienire depășește 30 la sută,
- Eliberarea terenului de pomi, tufari, buruieni, gropi , mușuroaie, vaduri, pietre etc.
- Nivelarea terenului prin aplicarea lopeţii cu cuţit, asamblată pe tractor.
- Discuirea în ambele direcţii la adâncimea de 10-12 cm ori afânarea cu freza.
- Efectuarea arăturii (dacă se recomandă pentru plantele ce se vor cultiva) la adâncimea recomandată pentru planta ori amestecul de plante ce se vor cultiva.
Important! Nu se va face lucrarea solului (discuitul, aratul etc.), ci însămânţatul direct pe terenurile amplasate pe pante ce depășesc înclinaţia de 12° și nu se vor supune desţelenirii (numai pasibililor supraînsămânţări) terenurile amplasate în vecinătatea râpilor, sectoarelor alunecătoare, acelora cu un strat arabil redus (10-12 cm), precum și a terenurilor cu apă freatică la adâncimi mai mici de 40-50 cm.
Rata de însămânţare a seminţelor de ierburi perene, în funcţie de îmbinarea speciilor spre însămânţare, kg/ha:
Detalii despre selectarea terenului și secvenţe tehnologice de pregătire a lui, dar și întreținerea corectă a învelișurilor de ierburi găsiți în Publicația „Înierbarea terenurilor agricole ca metodă de conservare a apei și protejare a solului” elaborată de către UCIP IFAD și disponibilă pe acest link.
