Circa 20 milioane de lei vor ajunge până la Revelion în conturile fermierilor din Iași, ale căror culturi înființate în toamna lui 2021 au fost compromise de secetă. Plățile se fac în această săptămână pentru o suprafață de 20.000 de hectare, fiind acordate despăgubiri pentru culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz și rapiță, scrie puterea.ro.
La Direcția Agricolă Iași au fost declarate eligibile 1.140 de cereri, valoarea sprijinului acordat fiind de 1.500 de lei la hectar, proporțional cu procentul de calamitate.
În total, însă, fermierii din Iași, unul din județele cu cele mai mari pagube produse de secetă, în 2022, au cerut despăgubiri pentru 104.000 de hectare, atât pentru culturile de toamnă, cât și pentru cele de primăvară, însă doar 20.000 de hectare cu culturi de toamnă au fost confirmate de specialiștii comisiei ca fiind calamitate.
Comisia de evaluare este formată dintr-un inspector al APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), Direcția Agricolă și primăria comunei unde se află terenul.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunța la mijlocul lunii decembrie că a autorizat plăți de peste 50,4 milioane de lei pentru fermierii din nouă judeţe ale căror culturi au fost afectate de secetă.
Este vorba de județele Arad, Buzău, Călărași, Cluj, Dolj, Maramureș, Neamț, Sălaj, Suceava, urmând ca plățile să continue și către celelalte Direcții Județene, pe măsură ce este finalizată documentația necesară pentru depunerea deconturilor.
În total, peste 16.000 de fermieri afectaţi de seceta pedologică pe o suprafaţă de circa 250.000 hectare de culturi înfiinţată în toamna anului 2021, potrivit unei infomări MADR din noiembrie, ar urma să primescă un ajutor de stat sub forma unui grant financiar în valoare de 365 de milioane de lei.