România trebuie să aştepte 6 săptămâni de la data la care a transmis Planul Naţional Strategic, respectiv pe 18 octombrie, pentru a primi validarea acestuia din partea Comisiei Europene, a afirmat vineri ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a precizat că poate va fi nevoie de anumite precizări sau anumite rectificări în exprimarea tehnică, dar, din cele discutate de dânsul cu cei ce se ocupă direct de planurile naţional strategice ale ţărilor din Uniunea Europeană, nu se va modifica nimic în conţinutul lui.
Potrivit acestuia, având garanţia stabilităţii Planului Naţional Strategic, aşa cum a fost conceput şi transmis, în Ministerul Agriculturii a început munca efectivă de realizare a legislaţiei necesare implementării PNS.
Varianta finală a Planului Naţional Strategic 2023-2027 al României, după operarea şi integrarea tuturor observaţiilor formulate de Comisia Europeană, a fost transmisă oficial Comisiei Europene, prin sistemul electronic pentru schimbul securizat de informaţii, în 18 octombrie 2022, a anunţat pe data de 19 octombrie Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat în perioada 17-18 octombrie 2022 la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, care s-a desfăşurat la Luxemburg.
Pe parcursul ultimelor luni a avut loc un proces intens de negociere cu serviciile Comisiei Europene, în vederea clarificării tuturor observaţiilor formulate cu privire la Planul Naţional Strategic, comunicate în luna mai a acestui an, astfel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor cadrului normativ european şi exigenţelor Comisiei Europene, precizează MADR.
Totodată, în vederea respectării principiului parteneriatului, pe parcursul revizuirii Planului au fost organizate dezbateri în cadrul structurilor parteneriale constituite pentru elaborarea Planul Naţional Strategic.
Documentul programatic prevede circa 6 miliarde euro pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, 9,78 miliarde euro pentru acordarea subvenţiilor în agricultură şi 151,7 milioane euro pentru măsuri de piaţă.