Autorităţile au lucrat intens pentru introducerea irigaţiilor în PNRR, însă există şi un plan B, respectiv asigurarea investiţiilor din bugetul naţional, a afirmat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Costin Telehuz, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia a fost gazda unei dezbateri pe tema sistemului naţional de irigaţii. În cadrul evenimentului s-a discutat despre provocările cu care se confruntă fermierii, precum şi despre identificarea unor soluţii din perspectiva actualelor politici publice din domeniul irigaţiilor.
Astfel, discuţiile s-au desfăşurat în prezenţa fermierilor şi a reprezentanţilor autorităţilor centrale şi locale.
Dezbaterea a avut loc în contextul în care anul acesta, atât România, cât şi întreaga Europă, s-au confruntat cu cea mai gravă secetă din ultimele decenii.
Conform sursei citate, această situaţie creşte periculos riscul unei noi crize economice pe fondul costurilor ridicate ale energiei şi al crizei alimentare cauzate de războiul din Ucraina. Totodată, această dinamică obligă autorităţile să caute soluţii concrete, în vreme ce fermierii cer grăbirea investiţiilor în acest sector profund afectat de secetă, cu accent pe lărgirea şi reabilitarea sistemului naţional de irigaţii.
Dezbaterea „Apa noastră cea de toate zilele – O conversaţie fluidă despre reabilitarea sistemului naţional de irigaţii” a debutat cu o donaţie făcută de Aversa DP Pumps pentru Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, constând în două pompe cu valoare istorică marca Aversa SA.
Uzina Aversa reprezintă un punct de reper în industria românească de dinainte şi după 1989, având o istorie bogată şi spectaculoasă. Fondată acum 140 de ani, compania a proiectat şi fabricat pompe pentru mai multe sectoare industriale, iar astăzi îşi continuă activitatea datorită preluării a brandului şi activelor companiei către grupul grecesc DP Pumps.
Compania Aversa DP Pumps, deţinută de grupul Drakos Polemis, este unul dintre liderii de piaţă din Europa. Cu o experienţă cumulată de mai mult de 200 de ani pe piaţa mondială de pompe, grupul îşi propune relansarea gamei de pompe Aversa.
Portofoliul companiei include o varietate de produse utilizate în sectorul industrial, agricultură, energie. Printre serviciile oferite de Aversa DP Pumps se numără producţia de pompe, instalare, transport, mentenanţă şi monitorizare.