4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleInteres mare pentru terenurile dintr-o localitate din Buzău. După eoliene, urmează fotovoltaice

Interes mare pentru terenurile dintr-o localitate din Buzău. După eoliene, urmează fotovoltaice

Bătaie mare pe terenuri într-o localitate din județul Buzău, care atrage ca un magnet investitorii în energie verde, mai ales în contextul actual. Interesul a crescut foarte mult, după ce în primăvara anului trecut a fost acordat avizul de racordare la rețea pentru un parc eolian care urmează să fie amplasat la Stâlpu, scrie puterea.ro.

De altfel, încă din toamna anului trecut, primarul vorbea de interesul investitorilor pentru dezvoltarea unor parcuri fotovoltaice în zonă. Acum, acesta este și mai ridicat, iar autoritățile locale au ajuns să fie contactate de un număr mare de persoane fizice și juridice interesate să cumpere terenuri la Stâlpu. 

„Toată lumea aleargă după terenuri! Sunt foarte mulți interesați (pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic, n.r.)”, a declarat, primarul localității Stâlpu, Stelian Gioabă.

Va mai trece, însă, cel mai probabil, câțiva ani până ce acestea vor fi realizate. În România, se pot amplasa instalații de producere a energiei din surse regenerabile doar pe terenuri slab productive de maximum 50 hectare.

‹ adv ›

Investiție de 75 de milioane de euro 

Localitatea Stâlpu a intrat în atenția investitorilor datorită proiectului liniei electrice Cernavodă-Stâlpu, un obiectiv de interes național în curs de finalizare. Mai precis, este vorba de o investiție de 75 de milioane de euro importantă pentru consolidarea securității energetice a României, un proiect de interes comun la nivel european, care beneficiază de cofinanțare nerambursabilă de 27 de milioane de euro prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

Acesta face parte din Coridorul Nord-Sud de interconexiuni de energie electrică din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est. Investiția are rolul de a consolida secțiunea dintre coasta de vest a Mării Negre și restul sistemului european.

În primăvara anului trecut, a primit avizul de racordare la rețea un parc eolian care urmează să fie amplasat la Stâlpu și a cărei construcție va începe în curând. Proiectul este foarte avansat, primii bani fiind deja virați în contul Primăriei, pentru obținerea autorizațiilor necesare din partea administrației locale.

De altfel, a și fost obținut acordul de mediu pentru localitățile Ulmeni, Stâlpu și Movila Banului, în condițiile în care contractul a fost semnat încă din vara acestui an cu firma Quick&Smart Solution, care se va ocupa de construirea acestui parc.

Documentația pentru autorizația de construire a fost depusă deja, iar lucrările vor începe, în primăvara anului viitor, cu drumurile de acces către parcul eolian. 

„Sunt hotărâți! Nu mai este cale de întoarcere”, a declarat primarul din Stâlpu, Stelian Gioabă.

Potrivit ultimelor informații, la Stâlpu vor fi amplasate opt eoliene cu o putere de 6 MW fiecare și înalte de aproximativ 168 de metri, în Ulmeni – 7 și în Movila Banului – 9. Parcul eolian va mări puterea stațiilor de la 110 la 400 kV.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

IEA: 50% din electricitate va fi regenerabilă, în 2030, dar fără a atinge ţinta COP

Expansiunea regenerabilelor accelerează şi până în 2030 aceste surse de energie vor acoperi 50% din cererea de electricitate la...

ANRE aprobă licențe pentru centrale fotovoltaice de 62,37 MW

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat în ședința Comitetului de reglementare din această săptămână un pachet...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole