-2.6 C
București
duminică, 16 februarie, 2025

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCovasna: Producţia de cartofi mai mică cu 20 % faţă de media...

Covasna: Producţia de cartofi mai mică cu 20 % faţă de media multianuală

Producţia medie de cartofi din acest an va fi în judeţul Covasna de circa 19 tone la hectar, mai scăzută cu aproape 20% faţă de media multianuală, estimează conducerea Direcţiei Agricole.

Potrivit directorului instituţiei, Kozma Bela, culturile nu s-au dezvoltat corespunzător din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, fiind afectate îndeosebi de seceta din această vară.

„Seceta din iunie şi iulie a afectat foarte mult culturile de cartofi, îndeosebi cartoful de industrializare, cel pentru cipsuri, în proporţie de 35-40%. Producătorii o să aibă probleme cu onorarea contractelor cu procesatorii. La cartoful de consum, ploaia i-a prins în starea de vegetaţie, iar aici pierderea e mai mică, de 20-25% faţă de media multianuală. Deci, vom avea o producţie mai mică decât anul trecut, dar e mulţumitoare faţă de condiţiile actuale. Până acum cartofii de consum s-au recoltat de pe aproximativ 90% din suprafaţă, iar, după estimările noastre, va fi o producţie medie de 19 tone la hectar”, a declarat Kozma Bela.

‹ adv ›

Acesta a mai spus că, aşa cum era de aşteptat, preţul cartofului a crescut faţă de anul trecut din cauza majorării costurilor de producţie, în principal al îngrăşămintelor, pesticidelor şi combustibililor.

„Cartofii s-au scumpit, preţul pieţei este între 1,50 – 2 lei, chiar şi mai mult, dar fermierii spun că nicicum nu reflectă preţul de cost pentru că input-urile s-au triplat şi la preţul acesta nu acoperă cheltuielile de producţie. Mulţi se gândesc ca la anul să nu mai planteze cartofi. În special cei care nu pot asigura apa pentru irigaţii probabil că se vor lăsa de cultivarea cartofului. Preţul de cost este foarte ridicat şi nu se vede că la anul va fi mai ieftin. Totul se importă: sămânţă, erbicide, pesticide, îngrăşăminte, utilaje, în afară de pământ totul se importă. Deja ajungem să importăm şi forţă de muncă”, a mai spus şeful Direcţiei Agricole Covasna.

Kozma Csaba a menţionat că anul acesta în judeţul Covasna s-au cultivat circa 12.800 de hectare cu cartofi, din care 7.800 pentru consum, iar aproape 1.000 de fermieri, care deţin în total aproape 5.000 de hectare de teren, au depus cereri pentru a beneficia de ajutorul de minimim de 200 de euro la hectar pe care Guvernul îl acordă din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ce cultivăm după tomate pentru recolte bune

Fermierii din întreaga lume au folosit anumite practici pentru...
‹ adv ›

Musculița mediteraneană a tomatelor – dăunător confundat cu bolile

Musculița mediteraneană a tomatelor sau musculița europeană a tomatelor Lasioptera tomaticola este un dăunător foarte periculos care produce pagube însemnate culturilor de...

Perlit și vermiculit: diferențe, cum să le folosim corect

Dacă vă faceți propriul amestec de substrat pentru răsaduri sau plante decorative sau căutați suplimente pentru a vă îmbunătăți...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole