4 C
București
vineri, 22 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleIMM Invest Plus, cel mai mare sprijin financiar la nivel european pentru...

IMM Invest Plus, cel mai mare sprijin financiar la nivel european pentru susţinerea IMM-urilor

Schema de ajutor de stat IMM Invest Plus, aprobată prin Decizia Comisiei Europene din 9 septembrie, reprezintă cel mai mare sprijin financiar aprobat la nivel european care are ca principal obiectiv susţinerea IMM-urilor, conform unui comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Guvernul alocă prin IMM Invest Plus sprijin financiar de 4 miliarde euro pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii din România.

Beneficiarii eligibili ai programului IMM Invest Plus se pot înscrie accesând următorul link, începând cu data de 15 septembrie, ora 10:00.

‹ adv ›

Schema de ajutor de stat va facilita accesul la finanţare pentru diferite categorii de beneficiari, care vor putea accesa credite cu garanţii de stat, cu dobânzi subvenţionate pe o perioadă de până la 12 luni şi cu costuri aferente comisionului de risc şi a comisionului de administrare, subvenţionate din bugetul Ministerului Finanţelor, pe toată durata de valabilitate a garanţiei acordate.

Valoarea maximă a unei finanţări poate ajunge la 10 milioane lei pentru proiectele de investiţii şi până la 5 milioane pentru capital de lucru, iar garanţia de stat poate acoperi până la 90% din valoarea împrumutului. Durata maximă a finanţărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiţii şi de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 euro/întreprindere/UAT, cu excepţia domeniului producţiei primare de produse agricole unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii şi pescuitului.

Componenta IMM Invest România facilitează accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.

Componenta Agro IMM Invest este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Componenta IMM Prod are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, din zona urbană care activează în sectoare productive.

Componenta Garant Construct are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediul implementate de: IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură; Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune).

În cazul în care finanţările acordate în cadrul programelor autorizate conform Cadrului temporar Covid-19 s-au bazat pe estimarea unor valori rezultate din nevoile de lichidităţi ale societăţilor, beneficiarii care au accesat IMM Invest România, inclusiv prin Agro IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct sau Rural Invest, sau alte ajutoare acordate în contextul pandemiei Covid 19, nu pot beneficia de sprijin în baza acestei scheme de ajutor, cu excepţia cazului în care o fracţie din aceste nevoi a rămas neacoperită cu finanţare.

IMM Invest România a fost principalul program guvernamental lansat încă de la debutul pandemiei COVID 19, în data de 24 aprilie 2020, fiind dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii pentru a le asigura accesul la credite bancare cu garanţii de stat şi costuri de finanţare subvenţionate.

Bilanţul celor doi ani de implementare a IMM Invest înregistrează 60.000 de garanţii acordate, în valoare de 33 miliarde lei, care au susţinut credite de 40 de miliarde. Valoarea ajutorului de stat a înregistrat 1,4 miliarde lei. În urma acestei injecţii de capital în economie, un milion de locuri de muncă au fost salvate.

Rezultatele activităţii de garantare FNGCIMM în anul 2022 se reflecta în 52.071 garanţii acordate, cu o valoare de peste 11,2 miliarde lei, ce au susţinut finanţări de circa 13,9 miliarde lei.

Cele mai multe garanţii au fost acordate în cadrul programelor guvernamentale, numărul total de garanţii fiind de 50.709, volumul de garantare înregistrat a atins 9,8 miliarde lei, valoarea finanţărilor atrase atingând 12,3 miliarde lei.

Din surse în administrare MADR au fost acordate 1012 garanţii în valoare de circa 1,2 miliarde lei, iar din surse proprii FNGCIMM au fost acordate 350 de garanţii, valoarea finanţărilor susţinute fiind de aproximativ 317 milioane lei. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Au început înscrierile în programul AGRO IMM INVEST, ediția 2022

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și fermierii din România...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole