Atât din rațiuni economice cât și din exigențe de protecție a mediului, se impune o corectă gestionare și folosire a fertilizanților la nivelul fiecărei exploatații agricole.
Fiecare producător agricol trebuie să înțeleagă faptul că folosirea îngrășămintelor pentru realizarea unor producții profitabile trebuie făcută pe baza unor previziuni realiste, care să țină cont de condițiile pedoclimatice locale, de potențialul productiv al culturilor și nivelul tehnologic al unității agricole.
Planul de fertilizare este, în acest sens, este un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrășăminte organice și minerale cât și pentru luarea unor decizii economice legate de disponibilizarea eventualului exces de îngrășăminte organice produse în gospodărie precum și alegerea unor momentele propice de procurare necesarului cantitativ și calitativ de îngrășăminte.
Planul de fertilizare permite stabilirea următoarelor obiective:
- calculul anual al necesarului de elemente nutritive (în principal NPK), pentru fiecare cultură.
- stabilirea cantităților de îngrășăminte organice, precum si a dozelor de îngrășăminte minerale pentru completare până la nivelul necesarului estimat prin calcul;
- verificarea periodică (anual sau la 4-5 ani) a situației agrochimice a solurilor pe baza balanței intrărilor și ieșirilor din sistem (cantitățile de nutrienți introduse în sol minus cantitățile de nutrienți exportate cu recolta);
- furnizarea de informații necesare pentru alcătuirea planului de fertilizare pentru anul agricol următor.
- Evaluarea necesarului de îngrășăminte organice și minerale în cadrul unei exploatații agricole (schema simplificată)
Este o metodă de calcul mai simplă a dozelor de N, P, K, pe baza de bilanț, posibil de aplicat de producătorul agricol în propria exploatație pentru alcătuirea planurilor de fertilizare în anii situați între două cartări agrochimice.
Metoda ia în considerație un necesar de nutrienți estimat pe baza exporturilor în recolta planificată, corectat diferențiat, pentru fiecare nutrient, în funcție de starea de asigurare agrochimică a solului și unele aporturi sau pierderi mai semnificative (în cazul azotului) din sistemul sol-plantă.
Pentru practicarea unei agriculturi raționale, este necesar ca periodic (la 3-5 ani) să se efectueze cartarea agrochimică a solului. Prin aceasta se poate cunoaște ce elemente nutritive poate pune solul la dispoziția plantelor și cât mai trebuie să aplicăm pentru realizarea unui anumit nivel de producție.
Cunoscând pH-ul solului știm dacă este necesar să aplicăm amendamente, știm ce tipuri de îngrășăminte să aplicăm, ce culturi se pretează în funcție de reacția solului etc.
De asemenea, este necesar să cunoaştem următoarele:
- conținutul în humus este de dorit să fie de 3-4% sau mai mare, deoarece prin mineralizare el pune la dispoziția plantelor, în primul rând, azotul necesar pe tot parcursul vegetației. Totodată, împreună cu argila el asigură unirea particulelor elementare de sol în agregate structurale. Fiecare procent de humus asigură anual 20 – 25 kg de azot/ha;
- nivelul fosforului mobil din sol este dorit să fie de 8-16 mg P2O5/100 g de sol, cunoscând că fiecare 1 mg P2O5/100 g de sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5;
- nivelul potasiului din sol este dorit să fie de 16-24 mg K2O/100 g de sol, fiecare 1 mg K2O/100 g de sol echivalând cu 13 kg/ha K2O;
- reacția solului, exprimată prin pH, să fie de 6,5-7,2 când este corespunzătoare majorității culturilor agricole;
- consumul specific de elemente nutritive diferă de la un grup de plante la altul, de la o specie la alta şi chiar de la o varietate la alta, fiind diferite şi pe parcursul dezvoltării plantelor de la o fenofază la alta.
Planul de fertilizare este prezentat în următorul tabel:
Considerații agronomice și ecologice suplimentare în legatură cu planul de fertilizare și aplicarea îngrășămintelor
La alcătuirea planului de fertilizare trebuie în primul rând luate în calcul toate materialele reciclabile cu valoare fertilizantă din gospodărie (dejecții de animale, reziduuri vegetale, ș.a.) și numai în completarea necesarului se va apela la îngrășăminte produse industrial.
Planul de fertilizare trebuie sa asigure o nutriție echilibrată cu NPK, și, în situații particulare, cu alți nutrienți (Ca, Mg, S, microelemente) pentru a putea valorifica pe deplin potențialul productiv al culturilor și a diminua riscul apariției unor manifestări de deficiențe sau excese trofice.
Separat de Planul de fertilizare, pentru solurile ce conțin aciditate vătămatoare (pH H2O<5,5) trebuie alcătuit și un plan de amendare periodică.
Sortimentele de îngrășăminte minerale trebuie alese astfel încât să se armonizeze cu însușirile solurilor pe care urmează să fie aplicate pentru a le asigura o eficiență maximă și a reduce riscul de pierderi prin diferite procese.
Perioadele de aplicare a îngrășămintelor trebuie să fie, pe cât posibil, armonizate cu perioadele de consum maxim al culturilor. În acest sens, este recomandată fracționarea dozelor de îngrășăminte, în special a celor cu azot, măsură care reduce și riscul de disipare a nutrienților în alte compartimente ale mediului.
O atenție deosebită trebuie acordată administrării îngrășămintelor organice. Pe lângă efectul fertilizant, acestea (mai cu seamă cele solide) pot avea efecte deosebit de pozitive asupra activității biologice a solului, capacității de reținere a apei, rezistenței la secetă a culturilor, stabilității culturale a solului, ș.a.
Dar, aplicarea lor în doze mai mari decât cele recomandate, sau în lunile de iarnă, pot provoca fenomene de poluare a apelor de suprafață și subterane cu nitrați.
Este foarte important modul de aplicare a îngrășămintelor (împrăștiere și încorporare în sol, aplicare localizată, aplicări foliare) precum și uniformitatea aplicării.
Se pot obține, de exemplu, reduceri importante ale dozelor prestabilite în planul de fertilizare prin aplicarea localizată a îngrășămintelor.
Planul de fertilizare este un instrument cu caracter previzional. El trebuie revizuit ori de câte ori intervin abateri în cursul normal de creștere și dezvoltare a plantelor determinate de accidente climatice sau din alte cauze.
În acest sens, este recomandat să se păstreze un registru la nivelul exploatației agricole în care să fie consemnate la fiecare parcelă (solă) istoricul fertilizării, culturile în rotație, producțiile obținute, tipul și dozele de îngrășăminte efectiv aplicate, modul de aplicare și momentele în care au fost aplicate, alte observații relevante privind tehnologiile de fertilizare aplicate.
Asemenea informații sunt deosebit de utile la perfecționarea permanentă a planului de fertilizare și în gestiunea economică a exploatației agricole.
Află Când trebuie realizată fertilizarea culturilor agricole.
