3.7 C
București
miercuri, 11 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul pregătește noi scheme de ajutor pentru crescătorii de animale

Guvernul pregătește noi scheme de ajutor pentru crescătorii de animale

Guvernul va aproba în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă de urgenţă, instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovine, suine şi avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.

„Scopul prezentei ordonanţe îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat, schemă având ca scop compensarea pierderilor cauzate de pandemia COVID-19. Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale în această perioadă s-a stabilit acordarea unui ajutor de stat pentru a compensa şi a contracara parte din pierderile înregistrate pe parcursul anilor 2021 şi 2022, cauzate de restricţiile sanitare, perturbarea lanţurilor de aprovizionare şi dificultatea în asigurarea materiilor prime necesare. Prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă reglementează speciile, beneficiarii, criteriile de eligibilitate, documentele justificative, durata schemei şi valoarea ajutorului de stat, precum şi regulile procedurale pentru implementarea schemei de ajutor de stat”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Tot prin ordonanţă de urgenţă, Executivul va aproba unele măsuri bugetare destinate organizării şi desfăşurării celei de-a 21-a ediţii a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor la Bucureşti, în perioada 26 septembrie -14 octombrie 2022.

Conform notei de fundamentare, prin ordonanţa de urgenţă se stabileşte un mecanism de finanţare a acţiunilor şi activităţilor necesare procesului de pregătire, organizare şi desfăşurare a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat sau unităţilor administrativ-teritoriale cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea evenimentului, din sumele virate de ANCOM.

„Astfel, se propune ca, din excedentul bugetar aferent anilor anteriori, ANCOM să vireze la bugetul de stat suma de 88.000 mii lei, în vederea finanţării cheltuielilor ordonatorilor principali de credite, determinate de organizarea şi desfăşurarea Conferinţei, între care şi Primăria Municipiului Bucureşti”, se arată în notă.

‹ adv ›

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea Metodologiei de raportare, monitorizare şi calcul al pierderilor de vaccin împotriva COVID-19.

Tot printr-o hotărâre, Executivul va decide cu privire la reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Autostrada Sibiu-Făgăraş”, judeţele Sibiu şi Braşov.

Astfel, prin proiectul de hotărâre se reaprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ‘Drum expres Sibiu – Făgăraş’ şi redenumirea obiectivului sub titulatura ‘Autostrada Sibiu – Făgăraş’, judeţele Sibiu şi Braşov.

„Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile în cadrul perioadei de programare a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii”, conform aceluiaşi proiect de act normativ.

În şedinţa de Guvern va fi aprobată, prin memorandum, suplimentarea numărului de posturi aferente Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene în cadrul cărora funcţionează Posturile de Inspecţie la Frontieră cu 25 de posturi, în vederea gestionării adecvate a activităţii de control sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor la frontieră.

Un alt memorandum supus adoptării în Executiv are ca temă Sărbătorirea Centenarului Mormântului Ostaşului Necunoscut (17 mai 1923 – 17 mai 2023) şi instituirea anului 2023 – „Anul Ostaşului Necunoscut al României”. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole