Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a demarat efectuarea plăţilor în conturile a 499 de beneficiari ai submăsurilor de sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Potrivit unui comunicat de presă al AFIR, începând din 28 februarie 2022, peste 12 milioane euro vor ajunge efectiv în conturile a 276 tineri fermieri beneficiari ai submăsurii 6.1 şi a 223 fermieri care au accesat fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici.
Plăţile efectuate de AFIR sunt realizate în baza contractelor încheiate de beneficiari cu Agenţia la finalul anului 2021.
Finanţarea pentru cei care se instalează pentru prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani şi poate ajunge până la 70.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei – exprimată în SO (standard output) şi de includerea în Planul de afaceri a operaţiunilor de condiţionare – procesare sau agricultura ecologică.
Pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil şi este de maxim 15.000 de euro