13.5 C
București
vineri, 19 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleVreme mult mai caldă decât în mod normal, ninsori doar la altitudini...

Vreme mult mai caldă decât în mod normal, ninsori doar la altitudini mari

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit, în cele două zile de Crăciun, în majoritatea regiunilor, cu temperaturi maxime ce vor ajunge chiar şi la 14 grade Celsius, iar precipitaţiile sub formă de ninsoare se vor înregistra doar la altitudini înalte, conform estimărilor prezentate, la solicitarea AGERPRES, de către Mihaela Raicu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţional de Meteorologie (ANM).

„În ţară, vremea de Crăciun va continua să se încălzească în cea mai mare parte, astfel că în aproape toate zonele se vor înregistra valori termice cu mult peste cele normale în ultima decadă a lunii decembrie. Maximele se vor încadra între 2 grade, în nordul Moldovei, şi 14 grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări în vest, în centru şi în nord, unde vor fi precipitaţii local moderate cantitativ. Vor fi mai ales ploi, iar în nordul Moldovei ninsori şi lapoviţă. În zonele montane, în special în Carpaţii Orientali, la peste 1.600 de metri altitudine, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar la altitudini mai mici vor predomina ploile. Pe suprafeţe restrânse vor fi depuneri de polei. În sud şi în sud-est cerul va fi variabil, local cu nori joşi în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în zona montană înaltă şi trecător în centru şi în sud-est”, a spus Raicu.

Potrivit sursei citate, în a doua zi de Crăciun cerul va fi, în general, noros, însă valorile termice vor ajunge până la 12 grade, mai scăzute în zona Moldovei, între 0 şi 3 grade.

„Pentru ziua de 26 decembrie vremea va fi în general închisă, dar se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, în majoritatea regiunilor. Excepţie va face Moldova unde vor fi valori termice apropiate de cele normale. Cerul va avea înnorări local persistente în regiunile intra-carpatice unde va ploua, iar în nordul şi centrul Moldovei şi în zona montană înaltă vor fi ninsori şi lapoviţă, ziua, apoi ploi, ceea ce va determina favorizarea depunerilor de polei. Vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări pe crestele montane. Maximele se vor încadra între 5 şi 12 grade, mai scăzute în Moldova unde se vor înregistra între 0 şi 3 grade. Minimele termice vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade”, a menţionat specialista ANM.

În ceea ce priveşte regimul termic prognozat pentru Bucureşti, datele nu diferă cu mult faţă de cele la nivel naţional. Astfel, pe 25 decembrie, temperaturile se vor situa cu mult peste cele obişnuite în ultima decadă a lunii decembrie, cu o maximă de 11 – 12 grade, respectiv o minimă de 2 – 3 grade.

De asemenea, cerul va fi variabil, iar la sfârşitul nopţii se va forma ceaţă, în timp ce vântul va sufla slab şi moderat.

Totodată, prognoza de specialitate relevă faptul că, pe data de 26 decembrie, în Capitală, vremea va fi, în general, închisă, dar valorile termice se vor menţine peste cele normale în această perioadă din an.

La începutul zilei, dar mai ales noaptea, va fi ceaţă, iar în restul timpului cerul va fi variabil. Temperatura maximă va fi de 7 – 8 grade, iar cea minimă între un grad şi două grade Celsius, a precizat reprezentanta ANM.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

AgroMeteo: Regimul hidrotermic favorabil din aer şi sol va înregistra ritmuri normale de vegetaţie la culturile de toamnă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a emis prognoza de specialitate pentru perioada 31 martie - 5 aprilie. Potrivit prognozei, regimul...

Maramureş: Culturile cerealiere şi pomicole, evoluţie optimă generată de condiţiile agrometeo

Starea culturilor cerealiere şi pomicole din judeţul Maramureş este optimă, deşi stratul de zăpadă din această iarnă a fost...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole