miercuri, 5 octombrie, 2022
18.2 C
București

-

HomepageȘtiriVrancea: Zece generatoare pentru stimularea precipitaţiilor au fost aduse în judeţ, o...

Vrancea: Zece generatoare pentru stimularea precipitaţiilor au fost aduse în judeţ, o premieră în România

Zece generatoare pentru stimularea precipitaţiilor, o premieră pentru România, au intrat în dotarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II din Vrancea, judeţ care a fost printre cele mai afectate de seceta din acest an, a declarat, vineri, prefectul judeţului Vrancea, Nicuşor Halici.

„Din păcate, stimularea precipitaţiilor nu a fost o prioritate şi nu a fost implementată la nivelul României. Astăzi (vineri – n.red.), în Vrancea, s-a dat startul şi la această componentă, o premieră naţională. Este vorba de zece generatoare, 10 sisteme performante cu rol de stimulare a norilor de precipitaţii, care au intrat în dotarea Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II Vrancea. Din punct de vedere al inovaţiei, din fericire este o noutate doar pentru România, dar acest lucru are şi o componentă bună. Aceste generatoare, fiind folosite pe scară largă în Croaţia, Franţa, Spania, China sau America de Nord, nu sunt la nivel de teste experimentale, deja şi-au demonstrat eficacitatea”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicuşor Halici.

Reprezentanţii Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II Vrancea au dat asigurări că tehnologia însămânţării norilor cu iodură de argint nu produce efecte adverse pentru mediu sau om.

„Vom implementa un program de stimulare a precipitaţiilor utilizând tehnologia generatoarelor terestre. Vom face acest program pe cel puţin 60 de zile, în perioada sezonului rece. Este o perioadă favorabilă însămânţării norilor de joasă altitudine, cu un minim de umiditate, şi vom încerca să stimulăm atât precipitaţiile, dar şi zăpada pe zona montană. Vom stimula nori existenţi introducând substanţa activă, iodură de argint, în norii cu potenţial de precipitare, creând nuclee de condensare. Practic, este acelaşi principiu folosit şi la rachetele antigrindină.

Au existat voci care au criticat substanţa. În momentul de faţă, această substanţă se foloseşte pe scară largă atât pentru stimularea precipitaţiilor, cât şi pentru combaterea grindinei. De-a lungul timpului, s-au folosit mai multe substanţe active, dar s-a dovedit faptul că, din punct de vedere al mediului, iodura de argint nu produce efecte adverse. Noi am făcut an de an studii de mediu, am luat probe din apa meteorică căzută la sol în urma însămânţării şi le-am dus la laborator de mediu acreditat pentru studiile necesare şi nu s-a găsit vreun grad ridicat de contaminare sau valori peste limita normalului în sol, fapt pentru care nu putem merge pe ipoteza că substanţa activă ar produce efecte adverse”, a spus directorul unităţii de combatere a grindinei, Ionuţ Lazăr.

Potrivit prefectului Nicuşor Halici, acţiunile de combatere a secetei vor continua şi cu alte demersuri, între care continuarea lucrărilor la canalul Siret Bărăgan şi contractarea unor avioane care de asemenea stimulează norii încărcaţi cu precipitaţii.

„Am solicitat şi o nouă sesiune de contractare pentru acele avioane care au fost în vară în zona Tulcea şi Constanţa şi au generat precipitaţii între 14 şi 30 de litri pe metru pătrat. E vorba de două avioane din Bulgaria, echipate corespunzător pentru astfel de misiuni şi care vor veni la începutul lunii octombrie pe aeroportul din Bacău şi vor survola spaţiul aerian din judeţul Bacău şi Vrancea, pentru stimularea norilor încărcaţi cu precipitaţii. Se vor continua demersurile şi pentru canalul Siret-Bărăgan, o arteră vitală pentru susţinerea sistemului de irigaţii din judeţ şi vor fi puse în continuare în funcţiune canalele administrate de ANIF”, a mai precizat prefectul.

Cele zece generatoare au fost achiziţionate din Croaţia şi vor fi instalate în zona premontană, în punctele de lansare a rachetelor, urmând a fi achiziţionate alte zece generatoare pentru zona montană.

Tehnologia va fi pusă în funcţiune săptămâna viitoare, în paralel continuând şi operaţiunile de combatere a grindinei, dacă situaţia o va impune. Ambele activităţi vor fi coordonate din Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II Vrancea, din centrul de comandă.

În anul 2022, judeţul Vrancea a fost grav afectat de seceta pedologică, peste 75% din culturile de toamnă fiind calamitate. În acelaşi timp, cultura de porumb a fost calamitată pe 100% din suprafeţele agricole neirigate din judeţ. 

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Îngrijirea câmpului după recoltarea legumelor, fructelor toamna: 5 resturi de plante ce trebuie neapărat înlăturate

După recoltarea culturilor și valorificarea acestora, urmează o altă...

Plum pox sau vărsatul prunelor – ce facem cu pomii bolnavi

Plum pox sau vărsatul prunelor (Prunus virus) este o boală întâlnită frecvent în toate plantaţiile de prun, cais și...

Cultivarea țelinii pentru rădăcini. Sfaturi utile

Cultivarea țelinii pentru rădăcini este recomandat a fi realizată după culturi solanacee (tomate, ardei, vinete, cartofi) sau leguminoase anuale (mazăre,...

Cultivarea pepenelui galben – sfaturi utile

Cultivarea de succes a pepenelui galben presupune respectarea mai multor particularități de creștere. Temperatura minimă de germinație a semințelor...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate