-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSindicatele APIA şi Federaţia Agrostar solicită o întâlnire de urgență cu ministrul...

Sindicatele APIA şi Federaţia Agrostar solicită o întâlnire de urgență cu ministrul Agriculturii

Sindicatele din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Federaţia Agrostar, afiliate la Blocul Naţional Sindical (BNS), solicită o întâlnire de urgenţă cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, referitoare la măsurile fiscal-bugetare care au apărut în spaţiul public şi la blocarea proiectului de modificare a Legii unice a salarizării, înregistrat la Camera Deputaţilor.

Potrivit BNS, refuzul negocierilor ar putea declanşa diferite forme de protest pe perioadă nedeterminată începând cu 25 septembrie 2023.

„Sindicatul Naţional APIA şi Sindicatul Liber APIA Dâmboviţa, afiliate la Federaţia AGROSTAR, îşi manifestă profunda îngrijorare şi dezamăgire, atât cu privire la proiectele Ordonanţei de Urgenţă privind măsurile fiscal bugetare care au apărut în spaţiul public cât şi la blocarea proiectului de modificare al Legii unice a salarizării, înregistrat la Camera Deputaţilor cu nr. PLX 10/ 2023, prin care se solicita uniformizarea salarizării personalului din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit legii speciale nr. 1/2004. În acest context, apreciem că se impun în regim de maximă urgenţă întâƒlniri şi negocieri pe calea dialogului social cu ministrul Agriculturii, Florin Ionuţ Barbu”, menţionează sindicaliştii.

În situaţia în care demersurile de negociere vor fi refuzate, sindicaliştii atrag atenţia că vor apărea dificultăţi în procesul de derulare al plăţilor, cu consecinţă iminentă a scăderii absorbţiei fondurilor europene puse la dispoziţia României întrucât vor fi nevoiţi să apeleze la diferite forme de protest pe perioadă nedeterminată începând cu data de 25 septembrie 2023.

‹ adv ›

Potrivit sursei citate, Sindicatul Pro Europa din cadrul AFIR se va alătura şi va susţine demersurile celor două sindicate aşa cum s-a stabilit prin protocolul încheiat între cele trei sindicate.

  • Citește despre ->
  • APIA
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

APIA plătește peste 150 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului II

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin...
‹ adv ›

APIA avertizează fermierii: nerespectarea termenelor pentru intervenții poate aduce sancțiuni

Fermierii care au accesat intervențiile de dezvoltare rurală în cadrul Campaniei 2026 trebuie să respecte cu atenție condițiile și...

Peste 35.000 de fermieri au cerut ajutor de stat pentru bovine și porcine

APIA a înregistrat 35.711 cereri de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin, după încheierea perioadei de depunere...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole